Dinamo a dat ieri cu terenul în cap unor amatori de la Kossen care nu au reuşit nici măcar un şut spre poartă. ”Cîinii” au marcat mult şi spectaculos.
VEZI REZUMATUL PARTIDEI! Liviu Ciobotariu a ales un ultim test cu o formaţie de neica nimeni, în locul unui antrenament normal pentru finalul de cantonament din Austria. Dinamoviştii au exersat diverse scheme de joc şi le-au ieşit toate. Băieţii au fost mai mult decît motivaţi în faţa unor amatori, unii cam vîrstnici, alţii cam copii. Nici nu avea cum să se întîmple altfel în faţa unora care în viaţa de zi cu zi sînt dulgheri, instalatori, vînzători sau tăietori de lemne! Iar portarul intrat la pauză, Schiessling, aflat la club din primăvara lui 1973, avea părul ca neaua şi aştepta, probabil, cu emoţie cea de-a 60-a aniversare. Săracul a luat un mănunchi de goluri, dar bunicul a mai şi scos de cîteva ori, ţinînd, cît de cît, scorul în frîu.
S-a marcat din toate poziţiile, unele reuşite fiind chiar de pus în ramă: Alexe şi Cătălin Munteanu prin loburi de efect, Torje cu o "foarfecă" spectaculoasă, Bakaj cu un şut a la Del Piero, Pătraşcu cu sete la vinclu, iar Ţucudean după ce intrase cu tot cu adversari în poartă. Toată lumea a fost mulţumită la final, "cîinii" că s-a terminat cantonamentul, gazdele că au scăpat cu viaţă din faţa elevilor lui Ciobi.
Dinamo - FC Kossen (Austria, amatori) 17-0 (9-0)
Au marcat: L. Ganea (9, 26), Moţi (20), Torje (23, 27, 40), Dănciulescu (31), Alexe (32), C. Munteanu (38), Bakaj (48, 59), M. Niculae (51, 60), D. Kone (55), Ţucudean (62, 80), Pătraşcu (88)
Dinamo: Bălgrădean - L. Rus (Diabate, 74), Dr. Grigore, Moţi, Scarlatache - Torje (Bakaj, 46), D. Kone, C. Munteanu, Alexe (Pătraşcu, 74) - L. Ganea (Ţucudean, 50), Dănciulescu (M. Niculae, 46)
"Nu mă interesează că nu sîntem creditaţi cu şanse la titlu, important e ceea ce joacă echipa. Iar băieţii evoluează bine, sînt mulţumit de lot"
Liviu Ciobotariu, antrenor Dinamo
"Am zis că e mai bine să jucăm un amical, fie şi cu nişte amatori. E mai solicitant. Am încercat să găsim diverse scheme prin care să impresionăm"
Ionel Dănciulescu, atacant Dinamo
{{text}}