Sporturi   •   Box   •   LUCIAN BUTE - JEAN-PAUL MENDY

Romexpo a creat un precedent: de-acum poate găzdui şi evenimente sportive

Pentru prima dată în România, o sală a strîns mai mult de 5.000 de fani la un loc

Articol de Mirela Neag, Oana Duşmănescu   —  duminică, 10 iulie 2011

Gala prilejuită de lupta dintre Lucian Bute şi Jean-Paul Mendy a însemnat un record în materie de public.

A fost pentru prima oară cînd 8.000 de spectatori s-au întîlnit într-o singură sală, la un eveniment sportiv din România. Sală este impropriu spus. Romexpo este un centru expoziţional, transformat acum într-o arenă sportivă, din cauza lipsei adevăratelor săli polivalente, cu o capacitate mai mare de 5.000 de locuri.



Pînă acum, recordurile din ţara noastră s-au înregistrat la Sala Polivalentă din Capitală, în două rînduri. Prima dată s-a întîmplat în urmă cu 9 ani, tot la un meci de box, acela dintre Leonard Doroftei şi Raul Balbi, cînd românul şi-a păstrat centura de campion mondial. Pe 31 mai 2002, Polivalentă a fost arhiplină, dar tot nu a putut primi mai mult de 5.000 de persoane. Al doilea eveniment a fost returul finalei Ligii Campionilor la handbal feminin, dintre Oltchim Rîmnicu Vîlcea şi Viborg, din mai 2010. Atunci, româncele au ratat trofeul tot în faţa a 5.000 de suporteri.



Bute ar fi boxat mai devreme în faţa susţinătorilor români, dar de fiecare dată problema a fost lipsa unei săli de mare capacitate. Bucureştiul a rămas printre puţinele capitale europene care nu deţin o arenă modernă polivalentă. Spre exemplu, vecinii unguri au reconstruit în doi ani, după un incendiu devastator, Sportarena din Budapesta, care, la un meci de box, poate găzdui 11.400 de oameni.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.