Sporturi   •   Box   •   GALA LUI BUTE

Vaştag vs. Doroftei. Un comentariu despre atitudine » Campion şi cam pion

Leonard Doroftei

Articol de Viorel Sima   —  duminică, 10 iulie 2011

Despre Francisc Vaştag se spune că a fost românul care i-a învăţat pe boxerii noştri să fie campioni. Primul campion mondial al juniorilor şi mai apoi al seniorilor a fost mereu etalonul pentru generaţia lui.



La Berlin, în 1995, Doroftei i-a călcat pe urme. Este finul lui Vaştag. Apoi, Moşu’ a preluat de jos, din ringul prafuit de la Ploieşti, unde Feri a boxat ultima oară, bastonul de mareşal. În Canada, la mii de kilometri de ţară, a înlănţuit 22 de victorii, l-a copiat pe Rocky şi a devenit primul nostru campion mondial peste Ocean. Leu reuşise primul să deţină o centură importantă, dar în Europa. La 34 de ani a fost însă prea bătrîn pentru luptele cu urşii boxului de peste Ocean. A încheiat în genunchi o carieră pe care o clădise mereu din picioare.



Gala Campion pentru România i-a adus din nou în lumina reflectoarelor pe cei doi foşti mari campioni. L-am văzut din nou pe Feri la box. Peste mustaţa lui au trecut anii, dar firele albe încă nu se văd. A rămas acelaşi bărbat. Şi în viaţa de zi cu zi şi în declaraţii. Înaintea galei, Vaştag s-a întîlnit la hotel cu Lucian Bute. "Aproape să nu-l mai cunosc. Cît s-a împlinit! Parcă mi s-a părut că e şi mai înalt. Cînd lucra cu mine era un copil, acum e unul dintre cei mai valoroşi boxeri din lume! Şi-a ridicat tricoul şi mi-a arătat abdomenul: «Uite, maestre, ce pătrăţele am făcut!»", a povestit omul care i-a perfecţionat lui Bute cea mai bună lovitură a sa, upercutul de stînga.



În colţul opus lui Feri l-am zărit pe Doroftei. Vineri a plecat la mare. Dar s-a întors sîmbătă să comenteze meciul la GSP. "Mendy putea să ia premiul Oscar pentru căzătura asta. Şi-a luat banii şi a plecat!". Moşu’ a vrut să ţintească bărbia lui Bute, dar lovitura sa a ricoşat, lovind chiar în imaginea lui. Doroftei nu va recunoaşte niciodată că există campionul Lucian Bute. Îl crede un cam pion. 29 de victorii nu înseamnă nimic. 24 de KO-uri, faţă de doar 8 ale lui, sunt de aruncat la coş. 8 meciuri în care şi-a apărat centura, au fost toate un fleac. Titlul de boxerul anului la IBF a fost dat întîmplător.



Lucian Bute are ceva din Feri. Nu doar forţa upercutului la ficat. Ci şi modestia, bunul simţ. El, Lucian, nu îl va renega niciodată pe Leonard Doroftei. Nu va spune că la meciul cu Callist Moşu' nu a vrut să boxeze sau că la Atlantic City s-a trîntit la primul pumn mai serios expediat de regretatul Arturo Gatti. Aşa l-a învăţat Feri. Sa fie campion, un barbat care stie că e greu să faci ce vrei cînd musai e să faci ce trebuie.



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.