Altele

România învinge Turcia şi rămîne în primele opt echipe ale Europei la fotbal pe plajă

Articol de Florin Dincă  —  duminică, 10 iulie 2011

Naţionala României de fotbal pe plajă a învins astăzi Turcia, scor 5-4, asigurîndu-şi locul în prima divizie a Euroligii şi pentru sezonul următor.


România a lăsat o impresie foarte bună la Berlin, unde a avut loc etapa a două a Euroligii. ”Tricolorii” au făcut meciuri foarte bune în faţa a două dintre marile forţe ale sportului, Rusia şi Portugalia, şi au obţinut cele trei puncte care le garantează locul în primele opt echipe ale Europei şi în sezonul următor.

Neatenţie la repunere
Turcii au intrat mai bine în meci, conducînd de două ori cu 1-0 şi 2-1, Croitoru şi Boaţă fiind cei care au restabilit egalitatea. Măciucă ne-a adus pentru prima dată în avantaj în repriza secundă cu o foarfecă de zile mari, dar Turcia a revenit imediat pe tabelă.

La fel s-a întîmplat şi după reuşita lui Posteucă, cînd după repunere scorul a redevenit egal, 4-4. Măciucă a închis însă tabela la jumătatea ultimului act, cu un şut excelent cu piciorul stîng, aducînd prima victorie a României la Berlin. În plus, cu cele două reuşite de azi, Maci a încheiat turneul pe locul trei în clasamentul golgeterilor după Shishin şi Belchior.

Şanse la Superfinală
Turcia şi-a epuizat toate meciurile la această ediţie a Euroligii, nereuşind să obţină nici un punct. Astfel, cu victoria de azi, România evită ultimul loc, care duce la baraj. Mai mult, ”tricolorii” păstrează şanse de calificare la Superfinala de la Moscova.

CLASAMENT ETAPĂ
1. Rusia 9p
2. Portugalia 6p
3. România 3p
4. Turcia 0p

Rusia - România 5-2
Turcia - Portugalia 3-6
Portugalia - România 5-4
Rusia - Turcia 7-2
Portugalia - Rusia 4-6
România - Turcia 5-4

Cum se desfăşoară
Opt echipe alcătuiesc Divizia A, în timp ce Divizia B este formată din echipele mai slabe, în funcţie de clasamentul european. Euroliga la fotbal pe plajă are patru etape, în 2011 ele desfăşurîndu-se la Berna (27-29 mai), Berlin (8-10 iulie), Ravenna (22-24 iulie) şi Den Haag (29-31 iulie). Fiecare echipă participă la două etape, iar la final se face un clasament.

Primele cinci din ierarhie (cîştigătoarele de etapă fiind incluse în acest număr) se califică la Superfinala de la Moscova alături de ţara gazdă, Rusia.

Ultima clasată merge şi ea la Moscova, dar pentru a evolua la baraj cu echipele din Divizia B, calificate la turneu în aceeaşi manieră ca şi cele din prima ligă.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.