Box

Şeful Interbox, Jean Bedard, îl pregăteşte pe Bute pentru următorul nivel » Mîndria unui preşedinte

Articol de Mihaela Simion  —  luni, 11 iulie 2011

Jean Bedard, şeful Interbox, a fost impresionat de felul în care a fost primit în ţară şi este sigur că Lucian Bute îşi va aminti cu plăcere de aventura pe pămînt românesc.


Primul om al clubului candian, Jean Bedard, a trăit intens meciul lui Lucian cu francezul Mendy, s-a bucurat alături de echipa sa pentru succesul românului, iar acum se pregăteşte pentru următorul pas din cariera lui Bute. Se mîndreşte cu "copilul" său, despre care crede că va ajunge cel mai valoros boxer al României.

- Domnule Bedard aţi privit meciul din primul rînd. Cum s-a văzut de acolo?
- A fost incredibil! I-am urmărit cu atenţie expresia corpului lui Lucian. L-am văzut cît de concentrat a fost, n-am avut emoţii nici o secundă. A boxat la cel mai înalt nivel, a fost o plăcere să-l văd din nou la lucru.

-Cum l-aţi simţit pe Lucian în această perioadă?
-Pe Lucică nu l-am mai văzut atît de emoţionat de foarte mult timp, de fapt cred că niciodată. S-a văzut că este în faţa îndeplinirii celui mai mare vis din carieră. A ştiut cum să gestioneze presiunea care, inevitabil, a fost mult mai mare decît în Canada. Este meritul lui şi al echipei. Sînt mîndru că am un asemenea copil în echipa mea.

- Se spune că următorul adversar al lui Lucian va fi Kelly Pavlik. Este adevărat?
- Acesta este planul nostru. Aşteptăm ca Pavlik să cîştige meciul din august şi apoi vom începe discuţiile. Ne dorim ca lupta să aibă loc în America, este trecerea de care are nevoie Lucian. Vrem să arătăm tuturor că este cel mai valoros boxer al României.

- Cu ce impresii aţi rămas după cele şase zile pe care le-aţi petrecut în România?
- A fost o săptămînă extraordinară! Românii ne-au primit cu braţele deschise, ne-am simţit ca acasă. Colegii mei, care au venit cu cîteva zile înainte, mi-au povestit că nu se aşteptau ca lucrurile să fie atît de bine puse la punct, să aibă parte de condiţii atît de bune.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.