Box

Jean-Paul Mendy despre meciul cu Bute: ”A avut o strategie bine gîndită. M-am pregătit cum trebuie, dar mai aveam nevoie de adaptare”

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 11 iulie 2011

Jean-Paul Mendy, francezul care a fost învins de Lucian Bute într-un meci la finalul căruia românul şi-a apărat pentru a opta oară titlul mondial IBF la categoria supermijlocie, a declarat că Bute a fost superior şi că a ştiut să aştepte momentul potrivit pentru a ataca decisiv.

"Am văzut numai stele, dar am fost conştient că am căzut. Bute a avut o strategie bine gîndită. Şi eu m-am pregătit cum trebuie, dar mai avem nevoie de timp pentru a mă adapta. Mi-au lipsit reperele din ring în primele runde. Nu am avut ce face aşa că am încercat să atac cît mai mult. Dar Lucian a ştiut cum să mă contreze”, a declarat Jean-Paul Mendy în presa franceză.

Unul dintre antrenori, John Dovi, a explicat evoluţia elevului său. ”După o prima repriză de observaţie, căci lui Mendy îi este mai greu să intre în meci, am încercat să atacăm pentru că am văzut că lui Lucian i-a fost puţin teamă. Însă a fost doar o chestiune de timp, pentru că românul a simţit cînd e momentul să atace decisiv şi a reuşit”, a spus acesta.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.