Fotbal   •   Liga 1   •   CFR CLUJ

Jorge Costa doar supervizează unele antrenamente ca şi antrenorii marilor forţe ale Europei!

Jorge Costa a urmărit antrenamentul de ieri de pe banca de rezerve Foto: Vakarcs Lorand

Articol de Marius Tuhuţ   —  luni, 11 iulie 2011

La antrenamentul de ieri, tehnicianul portughez a urmărit atent de pe margine fiecare mişcare a elevilor săi, lăsîndu-i pe secunzii Dican şi Magalhaes să conducă şedinţa

Jorge Costa a surprins la antrenamentul de ieri, singurul al zilei. Tehnicianul portughez nu s-a implicat activ la şedinţa de pregătire. A stat cuminte la marginea terenului şi i-a lăsat pe secunzii lui să conducă. Ca de fiecare dată, şi ieri, după obişnuita joacă dinaintea antrenamentelor, a urmat discursul antrenorului în cercul de la mijlocul terenului. De această dată, jucătorilor le-a vorbit colaboratorul lui Costa, Feri Dican, care le-a trasat feroviarilor sarcinile pe care urmau să le îndeplinească.



De altfel, Dican, ajutat de celălalt asistent, Jaime Magalhaes, au dictat ritmul la exerciţiile cu mingea, iar preparatorul Paolo Potocnik a condus partea fizică a antrenamentului. Totul s-a petrecut sub supravegherea strictă de pe margine a lui Jorge Costa. Feroviarii au avut parte de o zi mai lejeră în cantonamentul de la Kossen. După antrenamentul de 60 de minute, de dimineaţă, ei au primit liber, urmînd ca astăzi să dispute al şaselea amical al verii, cu formaţia Al-Ahly Qatar. Partida va începe de la ora 19:00 şi va fi transmisă live pe DigiSport.



Aproape de un acord cu Academica

Avocaţii clubului portughez Academica negociază cu reprezentantul lui Jorge Costa valoarea despăgubirilor pe care antrenorul trebuie să le plătească fiindcă a preluat gruparea din România. Gruparea lusitană a anunţat că e aproape să ajungă la un acord cu Jorge Costa. Acesta a părăsit echipa din Coimbra în iarna trecută, din motive familiale, dar s-a angajat că nu va mai antrena pînă în vara lui 2012. În caz contrar, Costa urma să plătească 150.000 de euro.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.