UPDATE 22:33 / Ciprian Marica a făcut primele declaraţii după rezilerea contractului:
"Eu, Ciprian Marica, sînt începind de azi fotbalist liber de contract. Pentru mine VfB Stuttgart reprezinta deja trecutul. Le mulţumesc celor de la club pentru aceşti patru ani frumoşi. De asemenea, mă simt mîndru că am împărţit vestiarul cu nişte băieţi adevăraţi. Dar de-acum, punct şi de la capăt! Voi păşi pe un alt drum de azi, plin de speranţa, de încredere! Am fost tot timpul deschis în relatia cu fanii şi am ales să împărtăsesc cu voi acest moment. Vă voi ţine la curent cu tot ce se va întîmpla în viitorul apropiat. Tocmai pentru a nu apărea zvonuri, negocieri şi oferte fantomă".
***
Ciprian Marica şi-a reziliat contractul cu VfB Stuttgart, scadent în 2012. Atacantul de 25 de ani avea 2,5 milioane de euro salariu la gruparea germană, unde evolua din 2007, cînd a venit de la Şahtior Doneţk pentru suma de 8 milioane de euro, cea mai mare plătită vreodată de nemţi la un transfer.
Marica are timp pînă pe 31 august să-şi găsească echipă, iar fotbalistul vrea să rezolve acest detaliu cît mai curînd, pentru a putea începe pregătirile şi a rămîne în vederile echipei naţionale.
Vîrful "naţionalei" era suspendat la Stuttgart încă din februarie, în urma unui conflict cu antrenorul Bruno Labbadia, şi nu mai avea nici un viitor la şvabi.
{{text}}