Liga 1

Transferul lui Marius Alexe la Cesena ar putea pica » Arrivederci, Italia?

Alexe e produs 100% al lui Dinamo

Articol de Eduard Apostol, Cătălin Gheorghiu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Alexe s-a resemnat, după ce fusese anunţat că trebuie să plece la Cesena: "Rămîn. Eu am vrut să ajut clubul financiar, dar nu cred să se mai materializeze transferul".


La loc comanda! Este mesajul pe care l-a primit Marius Alexe din partea acţionarilor, deşi, în week-end, transferul temporar la Cesena era ca şi făcut. Dinamo pare să nu mai fie interesată să-l lase împrumut pentru 600.000 sau 700.000 de euro, dorind să dea un "tun" de cel puţin 4 milioane de euro.

"Nu ştiu ce se va întîmpla în ceea ce mă priveşte. Nu mă gîndesc la plecare, ar fi periculos, mi-ar afecta programul de antrenamente. Eu m-aş bucura să ajut financiar clubul, dar nu cred că se va întîmpla. Am auzit că domnul Dragomir a spus despre mine că aş valora 10 milioane de euro, îi mulţumesc pentru apreciere, dar nu cred că am demonstrat că fac atît", a declarat Alexe.

Apreciază Rapidul
Despre viitorul sezon, Marius a precizat: "Sper să readucem lumea la stadion. Ar fi bine ca rivalii să nu ne bage în seamă, iar în urma rezultatelor să fim pe primul loc. Eu zic că Rapid a făcut cele mai bune transferuri, dar trebuie să arate pe teren ceea ce pot".

În ceea ce priveşte mutările de la Dinamo, Alexe este de părere că s-au liniştit lucrurile: "E bine că s-a rezolvat problema antrenorului. Am făcut o pregătire bună cu domnul Ciobotariu, este un meseriaş. Vor mai fi speculaţii cu cine pleacă, cu cine vine, dar acestea sînt mereu în fotbal. Sper să mai facem nişte achiziţii, n-ar fi rău să mai vină cineva".

6.000 de euro pe lună e salariul lunar al lui Alexe în Ştefan cel Mare. La Cesena ar luea cu cel puţin 20.000 de euro mai mult

Amical cu brazilieni şomeri
Dinamoviştii şi-au programat o partidă de verificare pentru sîmbătă, de la ora 20:00, pe arena din Ştefan cel Mare. Roş-albii vor juca împotriva lui FC Zico 10, o formaţie alcătuită din fotbalişti brazilieni care nu au angajament şi care au pornit în Europa pentru a încerca să prindă un contract. Accesul spectatorilor va fi gratuit la tribune, peluzele urmînd să fie închise. Meciul va fi transmis liveTEXT pe GSP.ro.

"Dinamo nu are răbdare"
Înainte ca Dinamo să-l numească pe Ciobotariu "principal", şefii "cîinilor" au tratat timp de 10 zile cu Ionuţ Chirilă (44 de ani): "M-au căutat cei de la Dinamo, le-am prezentat un proiect pe 4 ani, dar nu ne-am înţeles. Ceream bani numai în cazul performanţei, altfel nu luam mare lucru. Eu am promis titlul în 3 ani şi o performanţă europeană un sezon mai tîrziu, numai că Dinamo nu are răbdare. Visul de a juca în Champions League e greu de realizat fără calm şi fără un proiect concret, eu le doresc succes!". (Ionuţ Curea)

Bărboianu e în ghips
Veste proastă pentru Ştefan Bărboianu: după ce că e pe drumuri şi nu ştie unde va evolua în sezonul următor, fundaşul dreapta şi-a mai pus şi piciorul în ghips. Acesta a suferit o fisură la metatarsianul 5 al piciorului şi va putea reîncepe antrenamentele în două săptămîni. Bărboianu şi Găman aşteaptă revenirea oficialilor FRF din vacanţă pentru a afla un verdict în cazul lor.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.