Selecţionerul naţionalei României, Victor Piţurcă, vede Oţelul Galaţi ca favorită la cîştigarea Supercupei şi îşi doreşte să aibă cît mai mult timp la dispoziţie să stea cu jucătorii pe care trebuie să îi pregătească în vederea meciului cu Argentina.
...despre stagiul de pregătire din Austria
"Am fost 10 zile în Austria, am văzut toate echipele. Vom monitoriza în continuare toţi jucătorii. Mi-aş dori ca după prima etapă din Liga 1 să am jucătorii la dispoziţie, dar unele echipe o să dispute meciuri în cupele europene şi va fi dificil. Mi-a plăcut de Sportul în jocurile de pregătire şi unii colegi de-ai mei au fost mulţumiţi de evoluţia Rapidului".
...despre Supercupa României
"Presupun că în Supercupă, campioana începe ca favorită. În cazul echipelor din Bucureşti care nu joacă pe stadionul propriu, va fi o problemă, pentru că oricine va veni pe noua arenă va încerca să evolueze cît mai bine".
VEZI CE PĂRERE ARE GIGI BECALI DESPRE SUPERCUPĂ
...despre transferul lui Mutu la Cesena
"Dacă va prinde o perioadă bună la Cesena, Adrian Mutu va juca aşa cum îmi doresc eu, mai ales pentru echipa naţională, pentru că asta mă interesează în momentul de faţă", a spus selecţionerul la sportro, la întoarcerea din Austria.
Fotbal • Cupa Romaniei • OŢELUL - STEAUA, DUMINICĂ, ORA 20.45, ÎN DIRECT PE PRO TV ŞI LIVETEXT PE GSP.RO
Victor Piţurcă: "Oţelul este favorită în Supercupă"
Piturca vede Galatiul favorita in Supercupa
Articol de Gazeta Sporturilor — vineri, 15 iulie 2011
{{text}}