Fotbal   •   Liga 1   •   POLI - FC Bihor 1-0

Uhrin, conferinţă de zece secunde după amicalul cu Bihor: "Vorbim luni":)

Dusan Uhrin a produs rumoare la ultima conferinţă de presă

Articol de Adrian Bucur   —  vineri, 15 iulie 2011

Cele două formaţii care aşteaptă un răspuns de la TAS s-au întîlnit astăzi într-o partidă amicală la Timişoara. Bănăţenii s-au impus cu 1-0.

Poli a tratat cu maximă seriozitate amicalul de astăzi şi s-a impus cu 1-0 în faţa celor de la FC Bihor, luîndu-şi revanşa după victoria orădenilor de la începutul săptămînii. Alb-violeţii au controlat partida în întregime, iar Goga a înscris singurul gol al meciului în minutul 53 în faţa a 500 de spectatori. La finalul amicalului, Uhrin a produs rumoare cu una din cele mai scurte conferinţe de presă din istoria fotbalului românesc: "A fost un meci care ne-a arătat exact unde ne aflăm şi ce mai avem de făcut. Mai multe vorbim luni. La revedere" :) a surprins cehul. De partea cealaltă, tehnicianul Gheorghe Ghiţ a părut mult mai optimist: "Poli a demonstrat şi în partida de astăzi că este o echipă foarte puternică, iar noi am arătat că sîntem în continuare o echipă în construcţie. Îmi doresc foarte mult ca ambele echipe să înceapă noul sezon în Liga I pentru că atît Poli cît şi Oradea şi-au cîştigat acest drept în teren", a spus antrenorul orădenilor.





AMICAL

Poli Timişoara - FC Bihor 1-0

A marcat: Goga (53)

Poli: Pantilimon - Luchin, Scutaru, Ghionea, Sepsi - Ricketts, Bourceanu, Tameş, Curtean - Goga, Nikolici. Antrenor: Dusan Uhrin. Au mai jucat: Axente, Rocha, Zăgrean, Iovan, Ad. Popa

FC Bihor: Fildan, Muscă, Diarra, Danci, Chiş, Oltean, Deaconescu, Sulea, Selagea, Birtalan, Bîrza. Antrenor: Gheorghe Ghiţ. Au mai jucat: Pogacsics, Coroian, Achim, Markus, Petrache, Blănaru, Fl. Pop, Sorian, Lupu, Moraru, Hering

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.