Fotbal   •   Liga 2   •   CRAIOVA

Jucătorii o pun de-o răscoală la Craiova: "Nu jucăm în amicale!"

De pe urma lui Dănănae, ofertat în aceste zile de echipe din Rusia şi din Ucraina, Craiova s-ar putea alege cu 350.000 de euro şi un procent la revînzare

Articol de Alexandru Răducanu   —  duminică, 17 iulie 2011

Cei mai vechi oameni din vestiar, în frunte cu Dănănae, s-au vorbit să nu intre pe teren în jocurile de verificare pînă nu-şi primesc măcar o parte din restanţele salariale.

Craiova şi-a anulat în ultimul moment ieri amicalul cu FC Piatra Olt, grupare din Liga a 3-a. "Băieţii sînt obosiţi, mai bine îi menajăm", au explicat conducătorii Ştiinţei, deşi Universitatea e printre puţinele echipe din primele două ligi de la noi care nu au apucat să joace pînă acum nici o partidă de verificare!



În culise, motivul pentru care nu s-a jucat ieri e altul. Vestiarul oltean fierbe şi e gata de o nouă răscoală. Sursele Gazetei au dezvăluit că cei mai vechi fotbalişti din lotul Ştiinţei, în frunte cu Ovidiu Dănănae, s-au vorbit să nu intre pe teren la jocul-test în semn de protest pentru că nu şi-au văzut banii din ianuarie! Ei i-au comunicat asta antrenorului Dorel Stoica, iar acesta, mai departe, conducerii. Ca să evite un nou moment penibil, şefii au decis să renunţe la amicalul cu trupa unde preşedinte e Gheorghe Constantin. Alb-albaştrii sperau că se vor alege cu o zi liberă în locul meciului. Au fost pedepsiţi însă cu două antrenamente fizice.



Din nou pericol de plecări în masă

Sătui de promisiuni în ce priveşte achitarea restanţelor, jucătorii se gîndesc serios să apuce calea pribegiei la începutul săptămînii viitoare. "Veţi vedea de marţi încolo cîţi vor mai pleca de la Craiova dacă cei din conducere nu dau banii nici pînă atunci. Toţi sîntem cu moralul la pămînt, ne-am săturat!", a declarat unul dintre juveţi sub anonimat. Mititelu încearcă să vîndă un jucător în aceste zile pentru a face rost de bani şi să calmeze spiritele.



N-au bani nici de Austria

După ce-au contramandat cantonamentul de la Govora şi s-au pregătit centralizat la Craiova, alb-albaştrii ar fi trebuit să plece în aceste zile în stagiul de pregătire din Austria, cum era stabilit iniţial. Plecarea a fost reprogramată pentru sîmbăta viitoare, pînă cînd juveţii speră să reuşească să depăşească impasul financiar. "Nu găsim adversari redutabili în această perioadă, iar cu amatori nu vrem să jucăm" e varianta oficialilor craioveni.



Iancu aduce jucători

Mijlocaşul dreapta Gabriel Cruceru (22 de ani) s-a prezentat ieri la antrenamentele conduse de Dorel Stoica. Fost la Gaz Metan Mediaş, Gloria Buzău şi Jiul Petroşani, fotbalistul a sosit la recomandarea preşedintelui Marcel Iancu şi ar putea deveni a doua achiziţie din vară, după "închizătorul" de la Bistriţa, Robert Săceanu.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.