După mai bine de jumătate de an în care trupa de pe Anfield Road a încercat aducerea mijlocaşului stînga de la Aston Villa, mutarea s-a făcut ieri, cînd fostul jucător al celor de la Middlesbrough a făcut şi o primă vizită la baza de antrenament a celor de la Liverpool, Melwood.
Se pare că suma de transfer depăşeşte 22 de milioane de lire sterline. Downing este cel de-al patrulea jucător transferat în această vară de Liverpool, după Henderson (Sunderland), Charlie Adam (Blackpool) şi Doni (AS Roma). Singurul jucător care a părăsit formaţia antrenată de Kenny Dalglish este Paul Konchesky, jucător acontat de Leicester City.
Interesant este faptul că Downing a marcat golul care a lăsat-o pe Liverpool în afara Europei pentru actualul sezon, el înscriind unicul gol al partidei Aston Villa - Liverpool, meci desfăşurat în ultima etapă a sezonului trecut. Şi un alt jucător dintre cei aduşi în această vară, Adam, a marcat în sezonul trecut în poarta lui Reina, în partida Liverpool - Blackpool 1-2.
Downing, care a evoluat în 63 de partide de campionat pentru Villa, marcînd 9 goluri, este şi un membru constant al echipei naţionale de fotbal a Angliei, pentru care a evoluat în 27 de meciuri.
Suporterii Stelei îşi aduc aminte, probabil, de faza ultimului gol marcat de Massimo Maccarone în semifinala Cupei UEFA dintre "militari" şi Boro, cînd Downing a fost cel care a recuperat după greşeala lui Daniel Bălan şi i-a centrat perfect atacantului italian.
Deşi transferul i-a făcut fericiţi pe fanii echipei din oraşul legendarei trupe Beatles, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre suporterii lui Aston Villa. Downing nu este primul jucător de bază al formaţiei din West Midlands care este vîndut în ultimele două luni, Ashley Young (Manchester United), Brad Friedel (Spurs), Nigel Reo-Coker sau John Carew (liberi de contract) părăsind şi ei gruparea patronată de Randy Lerner.
{{text}}