Este al şaselea trofeu pe care îl cîştigă împreună suedezul şi românul.
Horia Tecău şi Robert Lindstedt sînt din nou învingători la Bastad. Ei au reuşit ieri să se impună în finală, în faţa suedezilor Simon Aspelin/Andreas Siljestrom cu 6-3, 6-3. Finala a fost una cu probleme din cauza vremii. Primele schimburi de mingi au început la mijlocul zilei. Perechea a cincea a lumii a luat rapid primul set şi era condusă cu 2-1, cînd aversele s-au revărsat peste Terenul Central de la Bastad. Au împachetat rachetele şi au mers în vestiar, unde au avut de aşteptat aproape trei ore. Vremea capricioasă i-a făcut pe organizatori să mute meciul pe Terenul 1 pentru a se putea disputa finala de simplu.
Pauza nu le-a prins foarte bine lui Horia şi Robert, care au cedat serviciul. Aspelin şi Siljestrom nu aveau să păstreze foarte mult avantajul, pentru că în game-ul următor, perechea româno-suedeză făcea rebreak-ul. Din acel moment, adversarii n-au mai reuşit să cîştige pe propriul serviciu, Tecău şi Lindstedt impunîndu-se şi în setul al doilea tot cu 6-3. Acasă, la Robert, cei doi nu au primit acelaşi trofeu ca anul trecut. "E un artist suedez care în fiecare an creează altceva şi nimeni nu ştie cum vor fi cupele pînă la festivitatea de premiere. Anul acesta a făcut acest bol de sticlă verde cu o răţuşcă pe fund. Şi sticla e celebră acolo, Knob se numeşte", spunea Horia în 2010. Dacă la Bastad s-au impus de două ori, Horia speră ca în acest an să triumfe şi la el acasă, cei doi anunţînd că în septembrie vor fi prezenţi împreună la Arenele BNR.
Trofeele lui Horia
2011
Bastad (cu Robert Lindsted)
Casablanca (cu Robert Lindstedt)
Acapulco (cu Victor Hănescu)
Zagreb (cu Dick Norman)
2010
New Haven (cu Robert Lindstedt)
Bastad (cu Robert Lindstedt)
's-Hertogenbosch (cu Robert Lindstedt)
Casablanca (cu Robert Lindstedt)
Auckland (cu Marcos Daniell)
{{text}}