Fotbal   •   Cupa Romaniei   •   OŢELUL - STEAUA 1-0

Gigi Becali a pus la zid aproape toată echipa: "N-avem valoare, n-avem creier, n-avem nimic!"

George Galamaz a ratat cea mai mare ocazie a Stelei

Articol de Andrei Crăiţoiu   —  luni, 18 iulie 2011

Gigi i-a lăudat doar pe Brandan, Rusescu şi Tatu şi i-a desfiinţat pe ceilalţi stelişti. Levy a scăpat, momentan, de furia şefului.

Eşecul cu Oţelul l-a scos din sărite pe Gigi Becali. În direct la GSP TV, finanţatorul Stelei a pus tunurile pe aproape toţi fotbaliştii: "Nici în cele mai urîte vise nu-mi imaginam că puteam pierde! Cum, semifinalista Cupei UEFA să piardă cu Oţelul?! Era o chestie de demnitate, nu că m-ar fi interesat prea mult trofeul ăsta. Da' cu cine să baţi?! Cu Latovlevici?! Cu Bicfalvi?! N-ai mijlocaşi centrali, n-ai cum să cîştigi! N-avem un creier la mijlocul terenului, asta n-avem! Da' nu vă faceţi griji, o să cumpăr încă 4-5 jucători şi gata, rezolv problema. Trebuie neapărat să mă implic, altfel, dacă o să continuăm în halul ăsta, nu ne calificăm nici în grupele Europa League, iar în 6-7 etape ne luăm adio şi de la campionat!".



În schimb, Ronny Levy a fost cauţionat: "Ce să facă şi Levy? El a imprimat echipei atitudine, asta am remarcat, dar valoare n-are cum să inventeze. În fotbal, n-ai valoare, n-ai nimic!".



"Tatu a încercat, s-a zbătut, dar cu cine să joace, cu tata?!"

GIGI BECALI



"Brandan trebuie neapărat să joace fundaş stînga, că Latovlevici a fost praf!"

GIGI BECALI



"Costea ce credeţi că făcea?! Vă spun eu: se bătea ca musca-n lapte!" :)

GIGI BECALI

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.