Pentru unii şefii din Federaţie, obiectivul calificării în semifinale la Campionatul European Under-19, trasat de Mircea Sandu, este nerealist. Chiar directorul centrului de copii şi juniori din cadrul FRF, Miodrag Belodedici, este pesimist, fiind conştient de numeroasele lipsuri din echipa lui Lucian Burchel.
"Sincer vorbind, echipa noastră a arătat câteva carenţe în meciurile de pregătire pe care le-a susţinut. Să nu uităm că participăm la Campionatul European prin prisma faptului că găzduim competiţia!
Nu ştiu dacă ne calificam în cazul în care nu organizam turneul! În plus, am avut probleme şi cu accidentările, pe Adrian Mărkuş l-am pierdut pentru acest turneu final. Dar să dea Dumnezeu să mă tem eu degeaba, iar băieţii să facă o figură frumoasă la acest Campionat European", a spus Miodrag Belodedici pentru EVZ.
Campionatul European Under-19 se va disputa în România, în perioada 20 iulie - 1 august. Naţionala noastră face parte din grupa A, alături de Cehia, Grecia şi Irlanda. "Tricolorii" vor debuta mîine, de la ora 21:00, împotriva Cehiei, la Chiajna.
Vezi aici TOT PROGRAMUL şi LOTUL ROMÂNIEI pentru CE Under-19!
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}