Fotbal   •   Liga 2   •   CRAIOVA

DNA-ul a luat cu asalt casa fostului patron al Craiovei, Dinel Staicu

Dinel Staicu a fost patronul Craiovei pînă în 2004, cînd a vîndut clubul lui Adrian Mititelu pentru 5 milioane de euro

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 19 iulie 2011

Casa din Craiova a lui Dinel Nuţu, fost Staicu, este percheziţionată chiar la această oră de anchetatorii DNA.  În casa de pe strada Bujorului din Craiova locuieşte soţia fostului patron al Universităţii Craiova.



Mai multe persoane aflate în curtea casei lui Dinel Staicu i-au stropit cu furtunul cu apă pe jurnaliştii aflaţi în faţa locuinţei, în încercarea de a-i îndepărta. Până la acest moment, procurorii nu au oferit informaţii referitoare la dosarul în cadrul căruia se fac aceste percheziţii. 



Dinel Staicu este încarcerat, din luna aprilie, la Penitenciarul Rahova.



Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv, în 4 aprilie, pe Dinel Staicu la şapte ani de închisoare cu executare în dosarul fraudării Băncii Internaţionale a Religiilor (BIR), instanţa reducând cu cinci ani pedeapsa primită de acesta la Tribunalul Capitalei. Omul de afaceri a fost de negăsit, astfel că instanţa de executare a pedepsei l-a dat în urmărire naţională, pe vechiul nume.



În 7 aprilie, Dinel Nuţu a fost dat în urmărire internaţională, pe numele lui fiind emis un mandat european de arestare. El a fost prins cîteva zile mai tîrziu, în Ungaria



Mediafax



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.