Tottenham Hotspur a confirmat că l-a transferat de la Siena pe ivorianul Souleymane Coulibaly, golgheterul ultimului Campionat Mondial Under-17 desfăşurat în Mexic.
„Suntem încântaţi să anunţăm că am ajuns la o înţelegere pentru ca Souleymane Coulibaly să se alăture clubului nostru”, a anunţat oficialii echipei londoneze pe site-ul său oficial, fără a dezvălui însă cifrele afacerii.
Atacantul de 16 ani a marcat 9 goluri în patru partide la Campionatul Mondial Under-17, performanţă prin care a egalat recordul vechi de zece ani al francezului Florent Sinama Pongolle. Coulibaly a evoluat până acum la echipa Primavera a celor de la Siena şi a fost comparat cu celebrul său conaţional Didier Drogba.
Evoluţiile senzaţionale de la turneul final din Mexic au făcut ca Souleymane Coulibaly să intre în atenţia mai multor cluburi importante din Europa, înainte de mutarea pe White Hart Lane existând zvonuri că ivorianul ar urma să semneze cu Real Madrid.
Sursa: Antena 3
International • Campionate • ANGLIA / PREMIER LEAGUE
Tottenham a pus mîna pe golgeterul Campionatului Mondial U17
Souleymane Coulibaly
Articol de Gazeta Sporturilor — marţi, 19 iulie 2011
{{text}}