Fostul dinamovist Claudiu Niculescu vrea să joace în cupele europene cu Universitatea
De curînd, Claudiu Niculescu declara că şi-ar fi dorit să ajungă mai repede la Universitatea Cluj. Ajuns la 35 de ani, fostul dinamovist a rămas impresionat de ataşamentul fanilor "şepcilor roşii", fiind unul dintre cei mai iubiţi jucători din lotul actual al "studenţilor". "Pentru mine principalul obiectiv nu este acela de a deveni golgeterul Ligii 1. Nu mai am nevoie la vîrsta asta să fiu remarcat de echipe din străinătate. Principalul meu ţel este ca echipa să-şi îndeplinească obiectivele, o clasare pe un loc care să permită participarea într-o cupă europeană", a afirmat Niculescu.
"Clau-gol" a fost golgeterul Universităţii în sezonul trecut cu 13 reuşite. "Nu mi-am propus să marchez un anumit număr de goluri, dar cert este că îmi doresc să înscriu la fel de multe goluri ca în sezonul trecut. Asta este meseria mea, să dau goluri", a punctat atacantul "şepcilor roşii".
Ironii la adresa rivalilor
"Studenţii" clujeni şi-ar dori ca finala Cupei României de anul viitor să se dispute la Cluj, pe noua arenă. "E foarte posibil să se joace pe Cluj Arena această finală şi noi să fim acolo. Ar fi un vis devenit realitate pentru mine să joc pe final de carieră o finală de Cupă cu 30.000 de susţinători în spate", a spus Niculescu. Directorul sportiv al "şepcilor roşii", Felix Grigore, l-a contrazis pe Claudiu, cu o săgeată la adresa rivalei locale CFR: "Dacă am juca finala cu CFR pe noul stadion, am avea 29.700 de suporteri, pentru că 300 le revin oaspeţilor prin regulament".
"E important să începem cu dreptul"
"U" debutează vineri în noul campionat, în deplasare cu Dacia Mioveni. "Întîlnim o echipă periculoasă, care ne-ar putea pune probleme dacă noi nu vom fi concentraţi sută la sută. E important să începem cu dreptul şi am încredere că aşa se va întîmpla", a afirmat Claudiu Niculescu.
{{text}}