Portarul Stelei, Ciprian Tătăruşanu, e îngrijorat din cauza problemelor legate de stadionul Ghencea, dar este convins că fanii roş-albaştrilor vor veni şi pe Naţional Arena să susţină echipa.
"Nu ştiu pe ce stadion o să jucăm primul meci acasă. Din păcate, nu o să mai jucăm în Ghencea, deşi toţi ne dorim să continuăm acolo şi să ne antrenăm. Este casa Stelei şi a noastră, avem tot ce ne trebuie în Ghencea, dar dacă aşa a hotărît conducerea, ei ştiu cel mai bine.
Dacă suporterilor le va plăcea cum jucăm, cu siguranţă se va umple şi Arena Naţional. Dacă nu, vor fi tribunele goale", a mai spus portarul.
Tătăruşanu a vorbit şi despre scandalurile din jurul echipei sale. "Ne-am obişnuit cu aceste scandaluri. Noi trebuie să trecem peste ele, n-avem ce să facem.
Portarul îi linişteşte pe fani şi dă asigurări că el şi colegii săi au trecut peste eşecul din Supercupa României: "Am trecut peste meciul cu Oţelul. N-avem ce să facem, supărarea nu trebuie să dureze decât trei zile, pentru că vin alte meciuri. Ne-am pregătit destul de bine pentru meciul din prima etapă. Vrem să facem un joc bun cu Voinţa şi să ne întoarcem cu un rezultat bun acasă. Sperăm să începem bine campionatul. Este o nou-promovată, dar va fi un meci dificil, nu mai sunt echipe mici după cum s-a văzut şi anul trecut", a spus Tătăruşanu.
Steaua joacă sîmbătă primul meci din noul sezon al Ligii 1, la Sibiu, în compania Voinţei. Meciul e în direct la Digi Sport şi liveTEXT pe GSP.RO!
Steaua va disputa primul meci de pe teren propriu la Constanţa, contra Daciei Mioveni, duminincă, 31 iulie, de la ora 20:15, în direct la Dolce Sport şi liveTEXT pe GSP.RO.
{{text}}