Fotbal   •   Liga 1   •   UNIVERSITATEA CRAIOVA

EXCLUSIV Planul prin care Craiova poate ajunge într-un an în Liga 1! Nu e vorba de echipa lui Mititelu

Stadionul din Bănie este administrat de Primăria Craiovei. Unul dintre motivele nelicenţierii Universităţii a fost că responsabilii de la Primărie nu au fost de acord să încheie un nou contract de închiriere cu Universitatea Craiova

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 21 iulie 2011

Universitatea Craiova a fost desfiinţată, dar nu este exclus ca Bănia să aibă echipă pe prima scenă a fotbalului românesc încă din sezonul 2012-2013. Nu va fi Universitatea Craiova, dar va fi o echipă pe care o va susţine Primăria Craiovei. Iar planul capătă consistenţă după ce, astăzi, Antonie Solomon, unul dintre cei mai înverşunaţi inamici ai lui Adrian Mititelu, a fost reinstalat în funcţia de primar al Craiovei. El fusese suspendat în perioada în care s-a aflat în arest din cauza, se spune, denunţului lui Mititelu.



Conform unor surse din preajma celor care vor să-l scoată din fotbal pe Adrian Mititelu, lucrurile ar sta în felul următor: Juventus Colentina, rămasă în liga secundă tocmai datorită dezafilierii Universităţii, s-ar muta la Craiova. Marian Rusen, membru în Comitetul Executiv este preşedinte al Juventusului şi ar fi parte din proiect. Mutarea are şanse mari de reuşită şi pentru că patronul formaţiei din cartierul Colentina, Ionel Ciuclea, a vrut de mai multe ori să desfiinţeze echipa, considerată prea costisitoare.



Oamenii care plănuiesc schimbarea, printre care s-ar afla şi Victor Piţurcă, şi el în litigiu cu Mititelu, s-au gîndit şi cum echipa ar putea promova încă din primul an. Există două variante. În prima, Adunarea Generală a FRF va anula prevederea regulamentară care, în acest moment, nu îţi permite să promovezi timp de trei ani dacă îţi schimbi numele sau societatea pe care activezi. Iar în a doua, dacă nu va fi votată această modificare, echipa ar continua să activeze sub denumirea de Juventus, iar apoi, după o eventuală promovare, Juventus ar deveni Ştiinţa Craiova în 2012.



Miercuri, Victor Piţurcă a afirmat că dacă primeşte palmaresul Universităţii în contul celor 7 milioane de euro pe care le are de luat de la Mititelu, îl va ceda Primăriei. Implicit noii echipe care va fi susţinută de Antonie Solomon şi Consiliul Local.



Vezi mai jos declaraţie lui Victor Piţurcă.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.