Patronul Timişoarei a anunţat că Gigi Becali poate să trateze direct cu oricare fotbalist al lui Poli şi îi împinge pe Bourceanu, pe Goga şi pe Sepsi să semneze cu roş-albaştrii.
Steaua chiar transferă în masă de la Timişoara! Marian Iancu a specificat clar că Gigi Becali are dreptul să-i contacteze fotbaliştii şi să le ofere contracte la Steaua. "Discut după aceea cu Gigi", a zis Iancu. Becali ţinteşte mai mulţi fotbalişti ai lui Poli: Sepsi, Bourceanu, Goga, Magera şi Nikolici.
Cu primii trei a discutat şi şeful din Banat: "Dacă nu semnaţi cu Steaua, riscaţi să jucaţi în Liga a doua cu Timişoara! Gîndiţi-vă bine la asta!". De ce e el atît de interesat să-i întărească pe roş-albaştri? Nu există alte propuneri pentru jucătorii lui şi se gîndeşte că Steaua constituie singura grupare dispusă să plătească pentru ei. De o parte dintre violeţi s-a mai interesat şi Vasluiul, numai că Porumboiu e interesat să-i ia doar gratis, după data de 10 septembrie, cînd va expira interdicţia moldovenilor de a mai legitima noi fotbalişti.
Jucătorii nu prea vor
Iancu e supărat că felul în care negociază jucătorii lui îl incurcă, fiindcă riscă să nu-i poată ceda acum, cînd Poli a fost retrogradată: "Au pretenţii mari, deşi ca valoare individuală... Sumele pe care le solicită nu se justifică şi clubul îşi va schimba atitudinea faţă de ei la un moment dat!".
Goga a dat-o pe Poli în judecată şi speră să devină liber, Sepsi are 20.000 de euro lunar în Banat şi de aceea e greu de convins, iar Bourceanu a refuzat în primă fază fiindcă Steaua i-a propus 150.000 de euro pe sezon, cu 30.000 de euro sub ce cîştigă el în prezent.
"Cu doi jucători aproape m-am înţeles, dar al treilea face figuri. Mai aştept o zi, atît, altfel poate mă enervez şi eu şi renunţ la afacerea asta!"
Gigi Becali, patron Steaua
Parametru Bourceanu Sepsi Goga
Meciuri 25 28 29
Minute 1949 2399 2003
Goluri 1 0 8
Pase de gol 6 2 2
Medie note gsp 5,76 5,71 6
* cifrele sînt din sezonul 2010-2011
Florin Gardoş spune că Steaua a trecut peste eşecul din Supercupă şi se gîndeşte numai la victorie în debutul de campionat, cu Voinţa Sibiu. "Am fost dezamăgiţi mai ales pentru că am jucat slab, nu pentru că am pierdut meciul. E nevoie să cîştigăm toate punctele. Ne dorim ca în jurul nostru să fie linişte şi noi să ne concentrăm doar la fotbal. Ar fi bine să mai vină jucători de valoare, să avem un lot numeros deoarece ne dorim să luptăm pe trei fronturi: campionat, Cupă şi Europa League", a spus stoperul stelist.
Steaua fără spirit
Fostul căpitan al echipei care a cîştigat Cupa Campionilor în 1986, Tudorel Stoica, crede că echipa actuală nu se mai identifică prin nimic cu cea care era cea mai bună din Europa. "Prin pierderea stadionului, Steaua şi-a pierdut identitatea. Dacă echipa îşi va schimba numele va fi o tragedie, nu va mai avea nimic în comun cu ceea ce înseamnă istoria acestei echipe. Este începutul sfîrşitului la Steaua!", a spus Stoica.
Emeghara la intensitate maximă
Fundaşul nigerian a intrat deja în programul echipei şi, deşi s-a pregătit singur pe tot parcursul verii, el s-a antrenat cot la cot alături de restul steliştilor la Mogoşoaia. Emeghara a fost cerut la echipă chiar de patronul Gigi Becali, imediat după partida din Supercupă: "De acum, fundaş dreapta va juca Emeghara!". Fundaşul a semnat un contract pe şase luni şi are şanse mari să fie rezervă mîine, contra Voinţei Sibiu.
{{text}}