Fotbal   •   Liga 1   •   VOINŢA SIBIU - STEAUA

Cronica meciului Voinţa Sibiu - Steaua 1-1 » KO din prima rundă

+13 Foto
Jucătorii Sibiului exultă după golul egalizator

Articol de Cătălin Ţepelin   —  sâmbătă, 23 iulie 2011

Steaua n-a putut să treacă de Voinţa Sibiu, fiind depăşită clar de nou-promovată la toate capitolele: entuziasm, consistenţă, ocazii

Fotbalul e frumos cînd tribunele trosnesc sub apăsarea a 15.000 de oameni. Sigur, fotbalul devine al dracului de gri cînd îl joacă Bicfalvi şi Băjenaru, dar să rămînem în zona impresiilor pozitive, e doar prima etapă, nu?



Vezi rezumatul partidei Voinţa Sibiu - Steaua 1-1



Aşadar, Voinţa - Steaua. Sibienii au prins o ofertă last-minute pentru Liga 1 şi n-au apucat să pună în bagaje decît entuziasm. Roş-albaştrii au cotrobăit şi ei prin dressing, scoţînd la repezeală nişte tricouri cu care să ia ochii lumii. Fotbal n-au găsit. Dar, cum ziceam, să fim îngăduitori, să căutăm lucrurile bune din debutul campionatului.



Tatu, the one

Bun, atunci să vorbim despre Tatu. Brazilianul care seamănă din spate cu Romario a oferit prima fază bună a Stelei: sprint pe stînga, dar şut slăbuţ din colţul careului mic. Asta s-a-ntîmplat în minutul 10, apoi au fost 25 de minute seci. Şi tot Tatu a ieşit în faţă, plasînd excelent, cu capul, centrare perfectă a lui Martinovici (35).



1-0 şi Steaua s-a întors în vacanţă. Sibiul a reacţionat extraordinar, cu 4 ocazii imense în doar două minute! Latovlevici, bezmeticul nr. 1 al roş-albaştrilor în acest meci, l-a scăpat pe Cigan, dar Tătăruşanu a blocat bine la scurt (36). Din corner, Grigore a reluat cu capul un pic peste. Goalkeeper-ul celor din Ghencea (de fapt, de pe Naţional Arena) a sigilat iar poarta la şutul lui Popa (37), apoi Tătar a tras la o palmă de bară. Ce harababură în careul Stelei, cu Latovlevici şi Gardoş pe postul clovnilor de serviciu!



Foc în plin

Noroc cu pauza. Liniştea s-a răspîndit pentru o vreme în jocul roş-albaştrilor, cît să se mai adune două faze şi-n dreptul lor, Rusescu (48) şi Băjenaru (54) au ratat însă, blocaţi superb de Dănălache, după asisturi perfecte de la Brandan şi Tatu.



Voinţa a simţit că Steaua atît poate. Şi s-a dus cu tupeu în jumătatea adversă. "Ce-avem de pierdut?". Foriko l-a pus iar în gardă pe Tătăruşanu cu o torpilă (58), a urmat o perioadă calmă, iar finalul a fost un cadou superb pentru cei 15.000 de oameni lipiţi unul de celălalt în tribune.



Dîlbea a fulgerat transversala cu o bombă din 25 de metri (78), ultimul avertisment. Apoi, foc în plin: încă o bară, mingea se-ntoarce în 6 metri, iar Neguţ pune capul pentru 1-1! Da, fotbalul e frumos. Mai ales dacă nu eşti suporter stelist.





Vezi aici comentariul liveTEXT al meciului!



Comentează rezultatul Stelei pe MySport!



SIBIU: Dănălache - Forika, C. Apostol, N. Grigore - Cl. Bunea, Beza, Dîlbea,Tătar -  Martinescu (64 Neguţ), I. Popa (77 Hardău), Cigan (46 Antohi)

Antrenor: Alexandru Pelici 

Rezerve: Zăvoi, Majer, Hallmen



STEAUA: Tătăruşanu - Martinovici (54 Matei), Galamaz, Gardoş, Latovlevici - Nicoliţă, Bicfalvi, Brandan, Băjenaru (71 Răduţ) - Tatu, Rusescu (84 D. Popa)

Antrenor: Ronny Levi

Rezerve: R. Stanca, Bejan, V. Lupu

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.