Fotbal   •   Liga 1   •   BUMBA EVOLUA LA 15 ANI ÎN LIGA B

Debut la debut» Decarul naţionalei U-17 a jucat ieri primele minute în Liga I

Claudiu Bumba (dreapta)

Articol de Răzvan Luţac   —  sâmbătă, 23 iulie 2011

Acuzate în dese rînduri că preferă să aducă fotbalişti străini în loc să promoveze tineri jucători, echipele româneşti par să adopte o nouă atitudine faţă de juniori. Ieri, în chiar prima etapă a noului sezon, Ioan Ovidiu Sabău l-a titularizat pe tînărul Bumba

Mijlocaşul, care a împlinit vîrsta de 17 ani în luna ianuarie, a jucat o repriză şi zece minute, fiind înlocuit, la puţin timp după pauză, de senegalezul Issa Ba. Claudiu a fost transferat în această vară de la FC Maramureş Universitar Baia Mare, echipă alături de care a reuşit promovarea în liga secundă.

„Am fost puţin emoţionat”


- Claudiu, cum te-ai simţit la primul meci în Liga I?

- M-am simţit foarte bine, cu toate că am fost puţin emoţionat. Este o diferenţă destul de mare între liga a treia şi prima ligă.

- Cum este atmosfera la echipă?


- Am fost primit foarte bine la Târgu Mureş, atmosfera este foarte bună, iar titularizarea de ieri îmi dă multă încredere.

- Ce obiectiv aveţi pentru noul sezon?

- Unul destul de îndrăzneţ, clasarea între primele şase locuri la finalul campionatului.

- În vară, ai participat la “europenele” U-17, iar zilele acestea se desfăşoară cele U-19…

- Da, sper ca băieţii să cîştige ultimele două partide din cadrul grupei şi să se claseze la final pe unul din primele patru locuri. În afară de Brănescu, nu îi cunosc personal, sunt cu doi ani mai mari decît mine, dar am încredere în ei.

Gazeta l-a descoperit la 15 ani

CITEŞTE AICI INTERVIUL CU BUMBA DIN YGSP

În vara anului 2009, Gazeta Sporturilor l-a intervievat pe tînărul Bumba, curtat pe atunci de Espanyol şi Bayern Munchen. Cîteva săptămîni mai tîrziu, acesta avea să ajungă la FC Baia Mare, iar în octombrie debuta în liga secundă, într-o partidă cu Gaz Metan CFR.

Interesant este faptul că în primele partide la FC Baia Mare, Bumba a făcut pereche pe flancul sting cu veteranul Gelu Bar, care avea pe atunci 39 de ani, între cei doi existînd o diferenţă de vîrstă de 24 de ani!

Selecţionat în mod constant la naţionalele de juniori ale României, Bumba a purtat numărul 10 la Campionatul European U-17 din Serbia, desfăşurat în această primăvară în Serbia. Bumba a fost integralist în primele două meciuri, fiind înlocuit în minutul 56 al ultimei partide, cu Germania.

Dobrin deţine recordul

Nicolae Dobrin a debutat în prima ligă la vîrsta de 14 ani şi 10 luni, într-un Ştiinţa Cluj – Dinamo Piteşti 5-1. Recordul lui Dobrin va rămîne în picioare, probabil, pentru totdeauna, avînd în vedere vîrsta tot mai înaintată la care debutează tinerii în Liga I.

Singurul care s-a apropiat de recordul stabilit de “Gîscan” a fost Dorel Zamfir, care, la 15 ani şi 5 luni, în martie 1977, juca în partida FC Constanţa – Steaua 0-1.Peste cîţiva ani, avea chiar să ajungă în curtea roş-albaştrilor, venind chiar de la marea rivală, Dinamo.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.