International   •   Campionate   •   PROBLEME PENTRU REDNIC

Mircea Rednic s-a certat cu Nicolae Badea de la Dinamo din cauza lui Scarlatache

Mircea Rednic a stat un sezon la Hazar Lankaran. Avea un contract de 800.000 de euro, prelungit în această vară. Şi-a dat demisia supărat că patronul echipei a dat afară toţi străinii

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 24 iulie 2011

Pe lîngă demisia de la Hazar Lankaran, Mircea Rednic mai are o problemă. E vorba despre relaţia sa cu cei de la Dinamo, supăraţi pe el din cauza modului în care a tratat transferurile lui Scarlatache, Chiacu şi Muşat din Ştefan cel Mare în Azerbaidjan.



Mircea Rednic a decis vineri să plece de la Hazar Lankaran după ce patronul echipei a dat afară toţi străinii, supărat pe eliminarea din Europa League în faţa israelienilor de la Maccabi Tel Aviv, 1-3 şi 0-0. Oricum, rednic nu este la prima tentativă de a demisiona chiar în această vară, dar pînă acum informaţia nu a ajuns în presă.



Formaţia pregătită de Rednic a reuşit să cîştige Cupa Azerbaidjanului şi s-a luptat pînă la final pentru primul loc cu o mulţime de fotbalişti din Liga 1 în lot. Scarlatache, Chiacu şi Muşat au ajuns gratis la echipa pregătită de Rednic, dar cu promisiunea ca, la finalul sezonului, cel puţin unul dintre ei să fie cumpărat. Mai concret, azerii urmau să plătească pentru Scarlatache 300.000 de euro. După terminarea campionatului, oficialii de la Hazar nu au mai dat nici un semn de viaţă, iar după o perioadă au venit cu "colosala" ofertă de 50.000 de dolari, urcată într-un tîrziu la 100.000 de dolari. A fost momentul în care Nicolae Badea s-a enervat şi i-a oprit pe cei trei fotbalişti în lotul lui Dinamo şi nu a mai vrut să audă nimic de Rednic şi echipa sa.



Că lucrurile nu au fost chiar roz la Lankaran, aşa cum le-a prezentat Rednic de fiecare dată, poate confirma şi Adrian Iordache. Fundaşul ajuns în această vară la CS Mioveni a avut viaţă grea la Hazar. "Aveam două chestii semnate cu ei. Un contract de 1.000 de dolari şi un act adiţional de 20.000 de dolari. După puţin timp nu au mai vrut să recunoască decît contractul şi pentru că mi-am cerut drepturile m-au trimis la echipa secundă. I-am reclamat la FIFA şi în cele din urmă am devenit jucător liber. Dar 8 luni am primit doar cîte 1.000 de dolari", le-a povestit fundaşul central unor apropiaţi.



Lucrurile sînt încurcate şi acum la Hazar Lankaran, acolo unde Rednic i-a folosit în meciul returul cu Maccabi pe Onofraş, Andrei Mureşan, Piţ, Doman, Borbely, Wobay, Joao Paolo Pinto, Ricado şi Bonfim. Situaţia fotbaliştilor străini de la Hazar nu este clară, plis că majoritatea echipelor au loturile conturate, astfel că multora dintre ei le va fi greu să obţină contracte bune la alte echipe.





Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.