Nationala

Naţionala de fotbal pe plajă e în primele şase în Europa! » România s-a calificat la Superfinala Euroligii

Marian Posteucă, căpitanul României, a marcat două goluri în revenirea senzaţională cu Polonia

Articol de Florin Dincă  —  Sunday, 24 July 2011

România a învins Polonia, scor 4-3, şi s-a calificat la Superfinala de la Moscova.


Sîntem acolo! România confirmă evoluţiile excelente din ultimii ani şi se califică pentru al doilea sezon consecutiv în Superfinala Euroligii la fotbal pe plajă. Ce înseamnă acest lucru? Naţionala noastră este în primele şase echipe ale Europei!

Băieţii lui Stere Dămăşaru aveau asigurată prezenţa în Euroligă şi la anul, dar au venit la Ravenna cu gîndul să prindă un loc în Superfinală. După un debut dezastruos cu Elveţia, scor 4-9, "tricolorii" s-au mobilizat şi au învins categoric una dintre marile forţe ale sportului, Italia, scor 5-2.

Revenire de excepţie
Ieri am început prost. Polonia ne-a dominat categoric în prima repriză, cînd a reuşit să înscrie de trei ori. Relaxarea părea să domine în echipa noastră. Adversarii noştri s-au retras în actul secund şi au încercat să joace pe contraatac.

După o repriză fără gol a  venit şi ultima treime în care am putut vedea ceva uluitor. Puţine sînt momentele în care o echipă românească, la orice sport ar participa, reuşeşte să-şi revină în modul în care au făcut-o băieţii de la fotbal pe plajă. Căpitanul Marian Posteucă a dat semnalul la nici 30 de secunde după debutul ultimei părţi, transformînd o lovitură de pedeapsă.

Au urmat două faze excelent din corner la care Tănase şi acelaşi Marian Posteucă au avut execuţii senzaţionale. La cealaltă poartă, Gîndac oprea orice tentativă a polonezilor şi răbufnea încercînd să-şi încurajeze colegii din ofensivă. Iar răsplata a venit în ultimul minut, cînd Croitoru a prins un şut direct în vinclu!

Un 4-3 incredibil pentru România, o victorie care ne califică la Superfinală şi care ne arată cît de puternică este naţionala noastră.

Maci, MVP la Ravenna
Evoluţia lui Măciucă din Italia nu a rămas fără răsplată. Liderul naţionalei României, care a marcat patru goluri la Ravenna, a fost desemnat MVP-ul etapei a treia a Euroligii.

Clasament - Etapa 3 (Ravenna, Italia)
1. Elveţia 18-10 9p
2. România 13-14 6p
3. Italia 4-8 3p
4. Polonia 10-13 0p

Elveţia - România 9-4
Polonia - Italia 1-2
România - Italia 5-2
Elveţia - Polonia 7-6
IERI
Polonia - România 3-4
Elveţia - Italia 2-0

Clasamentul Euroligii
1. Elveţia 6 meciuri 29-23 12p
2. Rusia 3 18-8 9p
3. Spania 3 14-10 9p
4. Italia 6 20-18 9p
5. România 6 24-28 9p
6. Portugalia 3 10-13 6p
------------------------
7. Polonia 3 10-13 0p
------------------------
8. Turcia 6 20-37 0p

Cum se desfăşoară
Opt echipe alcătuiesc Divizia A, în timp ce Divizia B este formată din echipele mai slabe, în funcţie de clasamentul european. Euroliga la fotbal pe plajă are patru etape, în 2011 ele desfăşurîndu-se la Berna (27-29 mai), Berlin (8-10 iulie), Ravenna (22-24 iulie) şi Den Haag (29-31 iulie). Fiecare echipă participă la două etape, iar la final se face un clasament.

Primele cinci din ierarhie (cîştigătoarele de etapă fiind incluse în acest număr) se califică la Superfinala de la Moscova alături de ţara gazdă, Rusia.

Ultima clasată merge şi ea la Moscova, dar pentru a evolua la baraj cu echipele din Divizia B, calificate la turneu în aceeaşi manieră ca şi cele din prima ligă.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.