Sporturi   •   Ciclism   •   TURUL FRANŢEI

Cavendish închide Turul Franţei la Paris, Evans în lacrimi pe prima treaptă

Mark Cavendish e primul ciclist care triumfă de trei ori la Paris

Articol de Florin Dincă   —  duminică, 24 iulie 2011

Mark Cavendish (HTC Highroad) nu se dezminte! Britanicul a trecut primul linia de sosire şi la Paris, ultima etapă a Turului Franţei 2011.

O etapă liniştită în care paharele de şampanie au fost în centrul atenţiei, rutierii de la BMC sărbătorind succesul lui Cadel Evans, primul australian care triumfă în Le Tour.



Samuel Sanchez (Euskaltel Euskadi) nu mai are nici o emoţie de două zile în privinţa primului loc în clasamentul căţărătorilor. La fel şi Pierre Rolland (Europcar), revelaţia Turului dormind liniştit azi-noapte, avînd asigurat Tricoul Alb.



Nu la fel s-a întîmplat şi cu Mark Cavendish. După trei tentative ratate, britanicul era concentrat pe Tricoul Verde. Principalul rival era Jose Joaquin Rojas (Team Movistar), dar la sprintul final nu a fost de găsit. Condus de acelaşi Mark Renshaw, Cavendish şi-a zdrobit din nou adversarii, bifînd succesul cu numărul 20 în Turul Franţei şi primul Tricou Verde din carieră.



Clasamentul etapei

1. Mark Cavendish (HTC Highroad) 2h 27'02"

2. Edvald Boasson Hagen (Sky Pro Cycling)

3. Andre Greipel (Omega Pharma)

4. Tyler Farrar (Garmin-Cervelo)

5. Fabian Cancellara (Leopard Trek)

6. Daniel Oss (Liquigas)

7. Borut Bozici (Vacansoleil)

8. Tomas Vaitkus (Astana)

9. Gerald Ciolek (Quick Step)

10. Jimmy Engoulvent (Saur Sojasun)



Clasamentul general

1. Cadel Evans (BMC) 86h 12'22"

2. Andy Schleck (Leopard Trek) +1'34"

3. Frank Schleck (Leopard Trek) +2'30"

4. Thomas Voeckler (Europcar) +3'20"

5. Alberto Contador (Saxo Bank) +3'57"

6. Samuel Sanchez (Euskaltel Euskadi) +4'55"

7. Damiano Cunego (Lampre-ISD) +6'05"

8. Ivan Basso (Liquigas) +7'23"

9. Tom Danielson (Garmin-Cervelo) +8'15"

10. Jean-Christophe Peraud (AG2R)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.