Sud-americanii motivează intenţia de a nu mai juca la Bucureşti prin refuzul cluburilor de a elibera vedetele şi situaţia incertă a selecţionerului
Inaugurarea National Arena e sabotată chiar de invitatul de lux al federaţiei. Argentina nu doar că nu-i mai poate aduce pe Messi, Higuain, Aguero ori Tevez, şi pe selecţionerul Batista, însă ameninţă să nu mai vină la Bucureşti pe 10 august! "Amicalul cu România e incert", a anunţat ieri La Nacion. Iar directorul tehnic Carlos Bilardo a confirmată: "Tratăm suspendarea partidei".
Federaţia sud-americană intenţionează să ceară amînarea jocului, motivînd situaţia delicată a băncii tehnice şi dificultăţile în a convoca vedetele de la marile cluburi europene. Problema e că nu mai există dată disponibilă în calendarul FIFA pentru mutarea amicalului şi, în plus, deja s-a încasat avansul. "Situaţia este incomodă pentru c-am semnat un contract acum zece luni", a recunoscut Guillermo Toffoni, agentul FIFA care se ocupă de partidele "naţionalei" Argentinei.
Comitetul Executiv îl va demite la noapte pe Batista, poate chiar şi pe Bilardo, iar "pumele" îşi caută selecţioner. Favorit să preia postul e Alejandro Sabella, care şi-a amînat plecarea la Al Jazira.
"Nu ştim nimic despre acest subiect, nu am fost anunţaţi. Şi nici nu cred că se poate întîmpla aşa ceva, noi am vîndut bilete pentru meciul cu Argentina"
Ionuţ Lupescu, director FRF
500.000 de euro este avansul plătit de federaţie din totalul de 1,5 milioane pentru amicalul cu Argentina de pe 10 august
"Nu ne-a anunţat nimeni"
Ionuţ Lupescu nu crede în varianta ca Argentina să anuleze meciul cu România, şi nici măcar să-l amîne. "Nu ne-a anunţat nimeni nimic despre această intenţie. De fapt, nici nu cred că pot face aşa ceva, ar fi un scandal prea mare", spune directorul general al FRF. Lupescu intuieşte şi de unde vin presiunile: "Probabil că Barcelona şi Real au cerut jucătorii, să poată pregăti cît de cît Supercupa Spanei, sînt orgolii mari şi acolo". Guardiola şi Mourinho se luptă pe 14 şi pe 17 august pentru primul trofeu al sezonului şi vor să aibă tot lotul la dispoziţie. (Radu Oprişan)
{{text}}