Pugilistul Floyd Trumpet şi-a spart nasul, astfel că nu va putea evolua în meciul cu Ion Ionuţ, alias "Jo Jo Dan", la categoria semimijlocie, la 29 iulie, la Port of Spain (Trinidad-Tobago), în principala întâlnire a galei "Noaptea Campionilor".
Conform unui comunicat transmis de echipa sa, Floyd Trumpet şi-a spart nasul şi a anulat meciul cu Jo Jo Dan, locul său urmând să fie luat de Iwan Azore. Trumpet va fi nevoit să prezinte acte medicale şi să fie consultat de membrii comisiei de box din Trinidad Tobago.
"Cred că visez, nu ştiu dacă e un vis sau realitate. Nu ştiu dacă Trumpet realizează ce ocazie ratează, dar eu nu o voi rata. Nu ştiu dacă Trumpet este nebun, dacă are nasul spart sau inima frântă. Aduceţi-l pe Jo Jo Dan, pe Tarzan, mă bat cu oricine, oriunde, puneţi-l într-o cabină telefonică în piaţă, eu voi fi acolo să lupt. Abia aştept să-i arăt lui Trumpet că sunt un boxer mai bun ca el şi că nu mă tem de provocări", a declarat Azore, conform Mediafax.
Meciul va conta pentru titlul vacant WBC din Caraibe şi va avea loc pe durata a 12 runde.
Iwan Azore are 19 meciuri la profesionişti: 13 victorii (3 KO) + 3 înfrîngeri (2 KO) + 3 remize
Jo Jo Dan are 29 de meciuri la profesionişti: 28 victorii (15 KO) + 1 înfrîngere
Sporturi • Box • TITLUL WBC
INCREDIBIL Adversarul lui Jo Jo Dan din 29 iulie şi-a spart nasul şi va fi înlocuit de Iwan Azore
Ion Ionuţ, alias "Jo Jo Dan"
Articol de Gazeta Sporturilor — duminică, 24 iulie 2011
{{text}}