Campionate

Turcii amînă startul noului sezon din cauza anchetei în cazul meciurilor trucate

Fenerbahce e în centrul afacerii de meciuri trucate în Turcia

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday, 25 July 2011

Federaţia Turcă de Fotbal a decis, luni, ca debutul noului sezon, care era programat pentru 5 august, să fie amânat pentru 9 septembrie, din cauza anchetei ce priveşte meciurile trucate, informează site-ul tuttomercatoweb.com.


Săptămâna trecută o delegaţiei de Federaţiei Turce a fost la Nyon pentru a se întâlni cu reprezentanţii UEFA şi a le prezenta situaţia investigaţiilor. Poliţia turcă a arestat la 3 iulie mai mult de 80 de persoane, ca parte a unei investigaţii privind suspiciunea de trucare a 19 meciuri din prima divizie din sezonul 2010-2011. Pentru moment, 26 de suspecţi au fost plasaţi în arest preventiv.

Printre persoanele importante din fotbalul turc care au fost arestate se află preşedintele clubului Fenerbahce, Aziz Yildirim, şi preşedintele grupării Trabzonspor, Sadri Sener.

Clubul Beşiktaş a anunţat că va înapoia federaţiei naţionale Cupa Turciei, trofeu pe care l-a câştigat în sezonul 2010-2011, după plasarea în detenţie provizorie a doi dintre responsabilii acestei grupări, pentru presupusă implicare în cazul meciurilor trucate.

Conform presei turce, clubul Fenerbahce şi preşedintele său sunt în centrul afacerii de trucare a meciurilor din sezonul 2011-2012, în care gruparea din Istanbul a câştigat titlul de campioană la golaveraj în faţa formaţiei Tranzonspor.

Fenerbahce a câştigat titlul în sezonul 2010/2011, după victoria cu 4-3 din meciul cu Sivasspor, din ultima etapă a campionatului, în dauna formaţiei Trabzonspor. Anchetatorii au suspiciuni de manipulare a rezultatelor a 19 meciuri din prima ligă, în sezonul trecut, şi vizează, de asemenea, alte ilegalităţi comise de oficiali ai unor cluburi.

Sursă: Mediafax

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.