International   •   Europa League   •   CUPELE EUROPENE

Ne trebuie puncte sau rămînem în Europa cu patru echipe şi jucăm din iunie!

Dacă nu facem puncte, riscăm să nu mai intrăm nici în grupele Europa League

Articol de Florin Dincă   —  marţi, 26 iulie 2011

Nu mai avem ce face, din sezonul viitor Liga 1 nu va mai beneficia de o echipă direct în grupele Ligii Campionilor.

Dacă în acest an avem şase echipe în competiţiile europene, în 2012/2013 numărul acestora se va reduce la cinci. Mai dramatic va fi din 2013/2014 cînd sînt şanse mari să rămînem cu PATRU echipe! Nu doar numărul mic de reprezentante este o problemă, ci şi momentul intrării în competiţie.



În acest moment, România ocupă locul 22 în clasamentul coeficienţilor. Acest lucru înseamnă că echipele noastre vor intra în competiţie încă de la sfîrşitul lunii iunie! Chiar şi dacă sezonul s-ar termina la jumătatea lunii mai, cum s-a întîmplat anul acesta, tot ar fi numai o lună de pauză pentru echipele noastre.



Adversari uşori, traseu lung

Campioana României ar intra în competiţie în turul II preliminar al Ligii Campionilor, urmînd să aibă de jucat 6 meciuri pînă în grupe! 



Niciodată în istoria formatului Ligii Campionilor, campioana României nu a fost nevoită să treacă trei tururi pentru a ajunge în grupe! Singura echipă din Liga 1 care a obţinut pe teren calificarea este Steaua, reuşind acest lucru de şase ori. CFR Cluj, Unirea şi Oţelul au mers direct în grupe.



În Europa League am avea 3 echipe, dar locul 3 ar beneficia de un traseu de "vis": 8 jocuri pînă în faza grupelor!



Ţinta: minimum locul 15!

Ultima poziţie care ne garantează cinci echipe în Europa este cea de-a 15-a. În acest caz am avea şi două cluburi în preliminariile Ligii Campionilor. Distanţa pînă acolo este însă de 5 puncte. Avînd în vedere că acum avem 6 echipe, înseamnă că avem nevoie de 15 victorii dincolo de play-off pentru a putea recupera diferenţa.



Clasamentul coeficienţilor pe ultimii 5 ani

14. Elveţia 21.900 5 echipe rămase/5 calificate

15. Austria 20.325 4/4

16. Scoţia 18.641 3/4

17. Cipru 17.624 4/4

18. Israel 17.125 4/4

19. Croaţia 16.874 4/4

20. Cehia 16.100 4/4

21. Belarus 15.958 2/4

22. România 15.324 6/6



Cînd se intră în competiţie:

Turul I preliminar - sfîrşitul lui iunie

Turul II preliminar - jumătatea lui iulie

Turul III preliminar - sfîrşitul lui iulie

Play-off - jumătatea lui august

Grupe - jumătatea lui septembrie



Cum mergem în Europa:

Anul acesta (Locul 8)

- Liga Campionilor

Locul 1 - Grupe

Locul 2 - Turul III preliminar

- Europa League

Cîştigătoarea Cupei - Play-off

Locul 3 - Play-off

Locul 4 - Turul III preliminar

Locul 5 - Turul II preliminar



Anul următor (Locul 14)

- Liga Campionilor

Locul 1 - Turul III preliminar

Locul 2 - Turul III preliminar

- Europa League

Cîştigătoarea Cupei - Play-off

Locul 3 - Turul III preliminar

Locul 4 - Turul II preliminar



2013/2014 (Locul 22 în acest moment)

- Liga Campionilor

Locul 1 - Turul II preliminar

- Europa League

Cîştigătoarea Cupei - Turul III preliminar

Locul 2 - Turul II preliminar

Locul 3 - Turul I preliminar

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.