Marseille a început în forţă, ratînd cinci mari ocazii printre care s-a numărat şi o bară. Campionii au reuşit însă să deschidă scorul în minutul 9 prin Balmont cu un şut pe jos de la marginea careului. Avantajul a fost menţinut pînă la pauză. La ieşirea de la cabine, Lille a marcat din nou, după o fază superbă făcută de Eden Hazard. OM a răbufnit în minutul 71, marcînd prin Ayew, dar la faza imediat următoare Sow restabilea diferenţa de două goluri.
Timpul trecea, iar Lille părea că va cîştiga cel de-al treilea trofeu în 2011 după victoria din campionat şi din Cupa Franţei. Au urmat însă zece minute de coşmar pentru fanii celor două echipe. Morel înscria în minutul 85 pentru Marseille, iar Remy îl imita două minute mai tîrziu. 3-3 şi se părea că vor fi prelungiri.
A venit însă şi minutul 90, cînd arbitrul a dictat lovitură de pedeapsă pentru OM, iar Lille a rămas în zece jucători de cîmp. Ayew a transformat penalty-ul, iar echipa sa se îndrepta spre trofeu. Basa a reluat însă din şase metri în plasa porţii lui Mandanda, egalînd la un fabulos 4-4! Incredibil sau nu, arbitrul Bouchaïb El Ahrach a avut curajul să mai dicteze un penalty pentru trupa lui Didier Deschamps în minutul 94! Ayew a luat din nou balonul, iar execuţia nu l-a trădat nici a doua oară, în ciuda opoziţiei lui Landreau.
Olympique Marseille îşi apără astfel trofeul cîştigat şi anul trecut după un meci fabulos! Supăraţi după eşec, în special după penalty-ul uşor acordat la 4-4, cei de la Lille au refuzat să vină să îşi ia medaliile pe podium. Un jucător al campioanei a luat tava cu distincţiile acordate pentru învinşi, ducîndu-le colegilor.
VEZI AICI REZUMATUL UNUI MECI INCREDIBIL!
International • Campionate • LILLE - MARSEILLE 4-5
Meci de infarct în Supercupa Franţei! Lille - OM 4-5 » CINCI GOLURI marcate în ultimele 10 minute!
Supercupa Franţei s-a disputat în acest an în Maroc Foto: daylife.com
Articol de Florin Dincă — joi, 28 iulie 2011
Partidă incredibilă în Supercupa Franţei disputată între Lille, campioana en titre, şi Olympique Marseille, cîştigătoarea Cupei Ligii, încheiat cu scorul de 5-4 pentru "alb-albaştri", după ce în minutul 84 scorul era de 3-1 pentru Lille!
{{text}}