Fotbal   •   Liga 1   •   FC VASLUI - PETROLUL PLOIEŞTI, SÎMBĂTĂ, 22:00, DigiSport şi liveTEXT pe GSP.RO

Renzo Rossi a fost numit manager sportiv la Petrolul

Renzo Rossi a fost secundul lui Cristiano Bergodi la CFR Cluj, Rapid, Steaua şi Poli Iaşi

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 28 iulie 2011

Renzo Rossi, fostul colaborator al tehnicianului Cristiano Bergodi, a fost numit, joi, în funcţia de manager sportiv al clubului Petrolul Ploieşti, informează site-ul oficial al grupării prahovene.

"Pentru mine Petrolul înseamnă un nou început şi sper să facem numai lucruri bune aici. Nu vreau să iau locul cuiva, ci am venit ca să ne sfătuim reciproc din punct de vedere profesional. Cunosc tradiţia Petrolului, ştiu că este un club titrat şi că are foarte mulţi suporteri. Echipa are potenţial, vrea performanţă şi de aceea am acceptat această colaborare. Îi mulţumesc lui Vivi Răchită pentru această ofertă", a declarat Renzo Rossi.



Tehnicianul Valeriu Răchită a afirmat la rândul său că Renzo Rossi îl va ajuta prin experienţa sa. "Colaborăm de două luni, de când avem acel contract de analiză a meciurilor. Am avut foarte multe discuţii şi mi-am dat seama că suntem compatibili. Vreau să profit de experienţa lui, de cunoştinţele sale, de relaţiile pe care le are în fotbalul italian. În viitor poate chiar vom ajunge să colaborăm cu unul dintre cluburile din Il Calcio", a explicat Răchită.



În România, Renzo Rossi a colaborat cu tehnicianul Cristiano Bergodi la echipele CFR Cluj, Rapid, Steaua şi Politehnica Iaşi.



Sursă: Mediafax

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.