International   •   Europa League   •   DINAMO - VARAZDIN 2-2

VIDEO » Cronica meciului Dinamo-Varazdin 2-2 scrisă de Cristian Geambaşu » FCD. Adică, Fotbal Club Decepţia

Articol de Cristian Geambașu   —  vineri, 29 iulie 2011

Au început bine, apoi s-au gîndit că nu s-au mai făcut de rîs cam de mult. Dănciulescu şi compania au ratat cît pentru trei meciuri şi au greşit pentru tot atîtea. Au făcut ce ştiu ei mai bine şi au obţinut un egal mai ruşinos decît o înfrîngere

Moţi se revoltase înaintea meciului. "Nu vrem să-i băgăm în istorie şi pe ăştia!" anunţa în interviul din Gazetă fundaşul central dinamovist înainte de partida cu croaţii de la Varazdin. Isprăvile cu Knatspyrnufelag, Elfsborg şi Nijmegen au intrat incontestabil, vorba lui Mister, într-o zonă a foclorului de peluză, aşa după cum calificarea contra lui Liberec a devenit filă de legendă, evident prin exagerare. E drept că îndemnul lui Cosmin se producea înaintea accidentării lui Dragoş Grigore, colegul de linie, lucru care dădea peste cap toată apărarea dinamovistă. Şi anunţa oarecare deranj tactic, în condiţiile în care Scarlatache trecea lîngă Moţi, iar în locul lui Scarlatache, pe flancul drept, apărea Laurenţiu Rus. Păţită, suflarea dinamovistă se întreba ce minuni urmau să mai facă băieţii din defensivă. Iar aşteptările nu le-au fost înşelate.



VEZI AICI REZUMATUL PARTIDEI!



O foarfecă, apoi un pumnal înfipt în spate

Dar povestea meciului cu Varazdin nu este numai despre apărare, ci şi despre atac. Mai întîi, despre atacul lui Dinamo, care s-a jucat şi s-a distrat la început de meci cu modeştii fundaşi croaţi. Că se mai întîmplă ca sub presiunea unei centrări bune a lui Marius Alexe să îţi bagi mingea în proprie poartă, cazul lui Susac (5), asta da. Dar să vezi cum Moţi (16) înscrie din foarfecă laterală de la marginea careului, aici deja intrăm în altă dimensiune, în zona filmelor SF, dar cu personaje cît se poate de pămîntene. Liber şi încurajat de aşezarea defectuoasă a portarului, Moţi a încercat şi a reuşit o execuţie pretenţioasă, soldată cu un gol de o frumuseţe demnă de o fază mai înaltă a competiţiei. La limita între formaţie profesionistă de duzină cu aceea de echipă amatoare de mare perspectivă, Varazdin n-a putut riposta consistent pentru că mijlocaşii nu puteau ţine de minge, iar atacanţii nu puteau ajunge la ea. Filmul intrase în acea parte unde Făt-Frumosul dinamovist îl bătea de-l rupea pe Zmeul croat, iar publicul aplauda pînă ajungea cu băşici în palmă. Doar că scenariul acesta a ţinut 42 de minute. În al 43-lea, Sacer l-a executat pe Bălgrădean pentru că Rus a uitat să facă pasul la ofsaid, apoi Vugrinec a restabilit o egalitate misterioasă pentru orice microbist şi umilitoare pentru Dinamo, o armată şi albă, şi roşie (ăsta paradox istoric!) în degringoladă. 2-2, Mister, încearcă să fii calm, chiar nu merită să pui la inimă ce fac epigonii ăştia trişti!



Vezi o galerie foto de la Dinamo - Varazdin 2-2



Goana după alt gol. Măcar un gol

Hai să vedem ce le-a spus Ciobi băieţilor la pauză. Ce putea să le spună, că în două-trei minute şi-au bătut joc de munca lor de o repriză? Că au iar toate şansele să se acopere de penibil? Nu, el i-a încurajat şi i-a trimis în teren să repare ce au stricat tot ei. Cum? Atacînd, doar nu apărîndu-se! Croaţii au prins însă curaj, mingea parcă îi ascultă mai mult pe ei, motiv pentru ca proaspătul căsătorit, omul cu cămaşă roşie şi pantaloni albi (sau invers?) să se foiască la oficial ca un căţel în coteţ. Apar totuşi ocaziile dinamoviste, dar Kancici se opune şutului lui Alexe. Torje şutează cu sete, dar mingea loveşte bara şi sare în spatele lui Niculae. Tot Torje scoate un penalty după un plonjon spectaculos în careu, dar, cavaler, Dănciulescu refuză să înscrie. Căpitanul dinamovist vrea să dea cu banderola de pămînt, dar renunţă la îndemnul lui Marius Niculae, apoi înscrie din ofsaid şi tot nu se pune. Alexe şi Torje ară terenul pe flancuri, presiunea dinamoviştilor creşte spre temperatura de fierbere, dar asta nu-i impresionează pe croaţi care parcă au suferit un transfer de personalitate din minutul 42. Intrările lui Ţucudean şi Păun nu schimbă nimic, fiindcă mijlocaşii bubuie mingi aiurea, iar Ciobotariu se aşează pe bancă arborînd imaginea omului depăşit de situaţie. Dinamo înoată pe uscat şi, într-un final, se sufocă. Ideea de Dinamo se sufocă în ritmul ăsta.



Mister i-a urmărit de la fereastra Spitalului de Urgenţă

Galeria dinamovistă a scandat numele lui Cornel Dinu. Mister a urmărit meciul de la rezerva sa de la Spitalul de Urgenţă (foto mai jos), unde este internat de mai multe zile după ce a suferit un infarct miocardic. În timpul partidei, administratorul delegat al “cîinilor” şi-a notat pe un carneţel impresii despre jocul dinamoviştilor.



10 zile au trecut de cînd Cornel Dinu a fost internat la Spitalul de Urgenţă



DINAMO: Bălgrădean - L. Rus, Scarlatache, Moţi, Diabate - Torje (G. Păun 78), D. Kone, C. Munteanu, Alexe - Dănciulescu (Ţucudean 75), M. Niculae

Rezerve: Naumovski, Pătraşcu, Cazacu, Muşat, Stănescu

NK VARAZDIN: Krklec - Simek (Loncar 9), Tkalcic, Gluhak, Glavina - Aganovic (Grgec 82), Brlecic, Susac, Golubar - Vugrinec, Sacer (Trojak 74)

Rezerve: Mrmici, Pajac, Susac, Corovecki, Kaniski

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.