International   •   Europa League   •   DINAMO - VARAZDIN 2-2

Presa croată anticipează surpriza: "Putem să visăm la calificare"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 29 iulie 2011

Egalul din Ştefan cel Mare dintre Dinamo şi Varazdi, 2-2, i-a surprins pe ziariştii croaţi la fel de mult ca şi pe cei români. Deşi au dominat pe toată durata meciului şi au condus chiar cu 2-0, "cîinii" s-au văzut egalaţi pe finalul partidei, cînd au ratat şi un penalty.



VEZI AICI REZUMATUL PARTIDEI!



Deşi au fost dominaţi clar aseară, într-un meci în care nu au avut decît două ocazii de poartă, croaţii se gîndesc serios la calificare.



"Înspăimântătoarea Dinamo n-a putut s-o bată pe Varazdin! Un rezultat excelent pentru jucătorii noştri, acum putem să visăm la calificare. Prima repriză n-a fost bună pentru NK Varazdin, care a ajuns rar la poarta adversă. Apoi, probabil că românii nici n-au realizat ce li se întâmplă, 2-2 de la 0-2!", a scris cea mai cunoscută publicaţie croată, Hrvatska Sport. 



Vezi o galerie foto de la Dinamo - Varazdin 2-2



"NK Varazdin a scris o pagină incredibilă, ce a reuşit trupa lui Toplak ţine de domeniul miracolului, având în vedere că în campionat situaţia este critică", a scris ziarul Jutarnji List, citat de Adevărul.



Dinamo a încheiat la egalitate, scor 2-2, manşa tur a "dublei" cu Varazdin, în turul 3 preliminar al Europa League. Returul va avea loc săptămîna viitoare, pe 4 august.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.