International   •   Europa League   •   DINAMO - VARAZDIN 2-2

Dănuţ Lupu: "Dacă Dinamo nu se califică, va fi vai şi amar de jucători"

Dănciulescu a ratat un penalty aseară, la scorul de 2-2.

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 29 iulie 2011

Dănuţ Lupu anticipează dezastrul de la Dinamo în cazul în care roş-albiii vor rata calificarea în preliminariile Europa League. Fostul fotbalist din Groapă nu s-a arătat deloc surprins de egalul cu Varazdin, pentru că "Dinamo ne-a obişnuit cu astfel de performanţe". VEZI AICI REZUMATUL PARTIDEI DINAMO-VARAZDIN!



"De vină sînt toţi, de la maseor pînă la ultimul jucător. Liviu Ciobotariu nu ştiu ce putea să mai facă, au avut meciul în mînă şi au pierdut tot pe nişte greşeli de începători. Dacă nu se califică, va fi vai şi amar de ei.



Nici nu vreau să mă gîndesc că nu o să se califice Dinamo. Pînă la urmă, croaţii nu au avut decît o ocazie şi jumătate şi au dat două goluri. Dar cu Dinamo nu se ştie niciodată, mereu face surprize cu echipele mici", a spus Dănuţ Lupu la televiziunea sportro.



Fostul jucător a comentat şi lupta la titlu dn Liga 1, nominalizînd Rapidul ca principala favorită la cîştigarea trofeului. "E prea devrem să spunem cine se va lupta la titlu, dar îmi menţin părerea din perioada de pregătire, că Rapid va lua campionatul detaşat, la 10-12 puncte"



Dănuţ Lupu a comentat şi tranferul lui Alex Bourceanu la Steaua: "Nu înţeleg de ce crede Becali că Bourceanu va salva Steaua, el e un jucător care distruge, nu construieşte". 



Dinamo a încheiat la egalitate, scor 2-2, manşa tur a "dublei" cu Varazdin, în turul 3 preliminar al Europa League. Returul va avea loc săptămîna viitoare, pe 4 august.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.