Liga 1

Badea, după victoria cu Rapidul: ”Steaua la rînd”

Badea a explicat succesul clujenilor în faţa Rapidului

Articol de Cosmin Prişcă  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Ionuţ Badea explică succesul din faţa Rapidului şi aşteaptă următoarea confruntare din Liga 1.

- Domnule Badea, cu ce a fost Universitatea superioară Rapidului?
- Printr-o organizare tactică foarte bună pe ambele faze, prin ambiţia jucătorilor. Am reuşit în multe rînduri să închidem adversarul şi ne-am creat spaţii de a pasa. Am avut profunzimea, sînt foarte bucuros că am învins fără să primim gol, ceea ce îmi dă speranţe la continuitate. Să nu uităm şi suportul fanilor, care ne-au ajutat enorm.

- Vă aşteptaţi să învingeţi atît de clar?
- S-a văzut cred, a fost o partidă muncită, în care jucătorii au pus mult suflet, ambiţie şi dăruire. A fost o victorie decisă prin două execuţii superbe ale lui Claudiu Niculescu, sînt mulţumit pentru că am învins echipa momentului actual. Am început ezitant meciul, dar apoi fotbaliştii au prins gustul jocurilor cu public. Succesul a venit ca o confirmare a muncii depuse pînă acum.

- Cum vi s-a părut Rapidul?
- O echipă omogenă, bazată pe un grup puternic. Am văzut un Rapid mult schimbat în bine sub comanda lui Răzvan Lucescu, cu un sistem nou 4-3-3, cu mişcări dinamice şi un joc fără minge pe faza ofensivă foarte bine pus la punct.

- Urmează Steaua runda viitoare. La ce vă aşteptaţi?
- Să nu uităm că sîmbătă vom juca un amical cu Lazio, meci care va reprezenta un exerciţiu de imagine pentru noi, un joc în care vom avea posibilitatea de a demonstra potenţialul echipei. Vor urma două săptămîni în care vom putea pregăti partida cu Steaua. Indiferent de abordare, obiectivul rămîne acelaşi: trei puncte. Echilibrul, stabilitatea şi continuitatea sînt coordonatele pentru gestionarea bucuriei de după confruntarea cu Rapid.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.