International   •   Campionate   •   SPANIA U19, CAMPIOANĂ EUROPEANĂ

Interviu exclusiv » Morata, golgheterul CE U19, explică succesul Spaniei şi le dă un sfat jucătorilor români de vîrsta sa

Alvaro Morata a marcat 6 goluri şi a devenit golgheterul CE U19 (sursă foto: David Ruiz, Marca)

Articol de Cristina Negrilă   —  marţi, 02 august 2011

Alvaro Morata a intrat în istoria Campionatului European Under 19 cu cele 6 goluri marcate la turneul organizat în România, fiind golgeterul competiţiei. Rapid, complet, un adevărat killer în faţa porţii. Nu a marcat în finala cu Cehia, iar evoluţia sa nu a fost una de excepţie, însă a impresionat în celelalte partide din competiţia organizată în ţara noastră şi are toate perspectivele să ajungă un adevărat star al fotbalului.



Nimic nu-i întîmplător pentru vîrful de 18 ani al madrilenilor. Nici faptul că a devenit cel mai bun marcator la acest turneu, nici că se vorbeşte tot mai des despre el în Spania ca fiind o soluţie reală pentru atacul formaţiei pregătite de Jose Mourinho. A fost golgheter la toate echipele pentru care a jucat, avînd o medie de 15 goluri pe sezon. Calităţile sale, simţul golului şi oportunismul de care dă dovadă l-au ajutat să se impună în selecţionatele de tineret ale ibericilor. Comparat cu Morientes, Raul sau David Villa, Morata spune că îşi doreşte să scrie propria pagină de istorie în fotbalul spaniol.



Atletico Madrid, Getafe, Real Madrid

- Alvaro, la ce vîrstă ai început să joci fotbal?

- La 5 ani, părinţii mei au fost cei care m-au dus la antrenamente, eram micuţ de tot, dar îmi plăcea acest sport.



- La ce vîrstă ai ajuns la Atletico Madrid?

- Aveam 13 ani şi am participat la un turneu cu mai multe echipe, cei de la Atletico Madrid m-au văzut, au luat legătura cu mine şi am ajuns acolo. Am acceptat şi pentru că era aproape de casă, mi-am făcut junioratul acolo.



- Doi ai mai tîrziu ai semnat cu Getafe. De ce ai plecat de la Atletico?

- Nu prea mai jucam, iar eu nu sînt genul de fotbalist care să se fie mulţumit cu puţin, aveam nevoie să progresez şi am acceptat mutarea.



- Ai început ca atacant?

- Nu, am jucat la început ca fundaş lateral. Eram foarte micuţ, rapid şi antrenorii mă foloseau acolo. De la 9 ani am jucat ca vîrf şi am mai şi crescut între timp



Seriozitate. Muncă. Sacrificiu

- Spania a pus stăpînire pe fotbal la mai toate categoriile, sînteţi campioni europeni şi mondiali. Care e secretul?

- Iubim fotbalul, ne place să jucăm, să ne uităm la fotbal, avem toate condiţiile, infrastructură, grija faţă de juniori, pentru că de acolo începe totul. De mici sîntem învăţaţi cum să tratăm fotbalul, sîntem educaţi să respectăm meseria asta şi avem avantajul că jucăm la fel, folosim aceleaşi metode pe care le foloseşte prima reprezentativă încă de la naţionalele de juniori.



- Care e secretul vostru? Aţi monopolizat sportul: sînteţi primii în fotbal, baschet, handbal, în tenis aţi fost pînă de curînd.

- Seriozitatea, munca, sacrificiul, respectul faţă de ceea ce facem şi faţă de cei care ne urmăresc, plus o infrastructură bună. Juniorilor li se acordă o atenţie aparte. Anul trecut am cîştigat şi singurul trofeu care ne lipsea din palmares cu naţionala mare, Mondialul. Munca ne-a fost răsplătită.



- Cum se procedează la voi? Vin copiii cu echipamentul de acasă sau clubul se ocupă de asta cînd mergeţi să daţi probe?

- Cînd am început am venit de acasă cu totul, iar mama îmi spăla echipamentul, ghetele. Apoi, cînd am ajuns la Real lucrurile s-au schimbat. Acolo totul e diferit, e un alt nivel, sînt oameni care se ocupă de asta, ţi se asigură tot, trebuie doar să vrei să faci performanţă, să munceşti şi să fii serios.



- În afară de antrenamentele pe care le faci cu echipa, te antrenezi suplimentar? Lucrezi şi în sala de forţă?

- Mai rămîn după şedinţele de pregătire pe teren, în sala de forţă nu prea intru decît pentru exerciţiile pe care trebuie să le fac pentru a evita accidentările musculare, însă nu lucrez suplimentar în sală.



Idolul Raul

- Eşti comparat cu Raul, Morientes, Villa. Cum e?

- Mă onorează comparaţiile, sînt fotbalişti mari, dar eu trebuie să-mi scriu propria istorie. Am învăţat mult de la fiecare, dar nu mă identific cu nici unul.



- Totuşi, ai un idol?

- Da, Raul e un exemplu de profesionalism pe teren şi un tip extraordinar în afara lui. Anul trecut, cînd am fost în cantonament cu Real Madrid, iar el se pregătea să plece în Germania am avut ocazia să discutăm puţin. Mi-a zis să muncesc mult şi să fac tot posibilul pentru a ajunge la prima echipă, pentru că e nevoie de jucători crescuţi de Real care să promoveze.



- Ce impact a avut asupra ta ascensiunea asta rapidă şi faptul că se vorbeşte tot mai mult despre Alvaro Morata ca despre cel mai promiţător atacant spaniol?

- Eu sînt acelaşi, lucrurile astea nu m-au schimbat, nu mă trezesc dimineaţa cu gîndul la asta. Îmi păstrez modestia şi vreau să ajung cît mai sus. Sînt unde sînt datorită colegilor mei, dacă ei nu mi-ar da pase bune nu aş marca, depindem unii de alţii.

- Ce s-a întîmplat la meciul cu Turcia, pierdut cu 0-3 în faza grupelor?

- Ştiam că sîntem calificaţi, a fost un meci greu, singurul pe care ne permiteam să-l pierdem şi e bine că s-a întîmplat atunci. La astfel de turnee mai mereu există o asemenea partidă, important e să nu fie într-o fază eliminatorie.



"E important să cîştigi, dar pentru noi contează şi stilul în care o faci"

- Ce înseamnă pentru tine titlul de golgheter cîştigat la acest turneu?

- Colegii mei merită toate laudele pentru asta, le dedic trofeul şi le mulţumesc. Ei îmi dau pase bune, eu doar sînt acolo şi încerc să profit de fiecare fază. Sincer, nu mă gîndesc la asta. Normal, mă bucur pentru titlul de cel mai bun marcator, dar important e că am devenit campioni europeni la categoria noastră de vîrstă, ne-am îndeplinit obiectivul. Sînt foarte fericit, e una dintre cele mai fericite zile din cariera mea.



- Ai avut emoţii la finala cu Cehia? Te-ai temut vreo clipă că aţi putea pierde?

- Emoţii? Nu, deloc, eram doar nerăbdător, voiam să cîştigăm şi toţi colegii mei au fost la fel. Am reuşit să întoarcem rezultatul de două ori, am rămas uniţi, am demonstrat că ştim să reacţionăm în momentele cheie. Ştiam că putem schimba soarta meciului, Paco Alcacer a fost senzaţional! Nu mi-a fost teamă, nici vorbă de aşa ceva!  Cehia n-a fost deloc un adversar uşor, a jucat foarte bine, a luptat permanent, a ştiut să blocheze jocul nostru la mijlocul terenului. Am întîlnit o echipă care pune presiune, iese la joc, care evoluează foarte bine şi ne-a pus serioase probleme. Îi felicit pentru cum au jucat.



- Voi, spaniolii, nu vă abateţi niciodată de la stilul vostru.

- Da, de mici, de la naţionalele de juniori sîntem învăţaţi să jucăm la fel ca cei de la prima reprezentativă. E foarte important să cîştigi, e adevărat, dar pentru noi contează şi cum o faci. Sîntem învăţaţi să fim responsabili, să muncim mult, să reacţionăm în momentele cheie.



Debutul la Real Madrid, un vis îndeplinit

- Anul trecut ai debutat la Real Madrid, ai făcut pregătirea cu prima echipă. Cum a fost?

- Am stat o lună şi jumătate în cantonament cu echipa. Îţi dai seama, e ceva special să te antrenezi alături de cei mai buni fotbalişti din lume, de Cristiano Ronaldo, Casillas sau Marcelo. A fost ca un vis. Am încercat să învăţ de la fiecare, ştii cum se spune, e uşor să ajungi sus, mai greu e să te menţii acolo.



- Se vorbeşte din ce în ce mai mult despre tine ca fiind cel mai îndreptăţit să completezi lotul Realului, de cînd au început căutările pentru un nou atacant.

- Real mereu va căuta să transfere cei mai buni atacanţi din lume, pentru noi e dificil să ne impunem în prima echipă, dar pentru asta luptăm, ne antrenăm zi de zi. Aştept să am ocazia să demonstrez ce pot şi sper să confirm.



- Ce obiectiv ai în sezonul ăsta?

- Visul meu e să evoluez cît mai mult la prima echipă şi să promovez în liga a doua cu Real Madrid Castilla.



- Care crezi că e cea mai mare calitate pe care o ai şi la ce anume mai ai de lucrat?

- Cea mai mare calitate a mea este că mereu caut să fac ce e mai bine pentru echipa mea. Sînt tînăr, trebuie să-mi îmbunătăţesc jocul la toate capitolele.



- În ce alt campionat din lume ţi-ar plăcea să joci?

- În Anglia sau în Italia. Îmi place foarte mult fotbalul de acolo



- Ai fost prezent cu naţionala U17 şi la turneul din Nigeria, cum a fost experienţa trăită acolo?

- A fost ceva incredibil. Oamenii sînt foarte săraci, ne-au primit foarte bine, cu multă dragoste. Am învăţat multe acolo, nu doar despre fotbal.



Sfatul pentru jucătorii români de la U19

- Cum ţi s-a părut România şi ce ştiai despre fotbalul românesc?

- M-a surprins cum oamenii de aici reuşesc să fie fericiţi cu atît de puţin. Urmăresc meciurile din Liga Campionilor şi Europa League, am auzit de Steaua şi Dinamo. Îi ştiu pe Mutu, Chivu, dar şi pe Contra, care a jucat în Primera.



- Alvaro, ce sfat le-ai da jucătorilor români de vîrsta ta?

- Să muncească mult, să creadă în ei. Eu în urmă cu doi, trei ani nu visam să joc vreodată pe Bernabeu.



- Care a fost adversarul cel mai dificil în faza grupelor?

- Cu siguranţă, Turcia, o echipă care a demonstrat că are jucători foarte buni, competitivi, îmi pare rău pentru ei că nu au mers mai departe, le doresc multă baftă în carieră.



- Generaţia din care faci parte, '92, este considerată cea mai de succes din istoria de Under 19. Tu ce părere ai?

- E o mîndrie să se spună asta despre noi, de-a lungul vremii am avut jucători incredibili, e frumos să ştii că eşti apreciat. Nu pot da eu verdicte dacă sîntem sau nu cei mai buni.





Cine e Alvaro Morata

- S-a născut pe 23 octombrie 1992, la Madrid. Are 1,87m, evoluează pe postul de atacant la Real Madrid Castilla, echipa a doua a madrilenilor



- A semnat cu Real Madrid în 2008, după un sezon petrecut la Getafe. În iulie 2010, după un sezon de succes cu Juvenil A (a cîştigat două trofee şi a marcat 34 de goluri) a fost promovat la echipa a doua a lui Real Madrid.  Jose Mourinho l-a inclus în lotul care a făcut deplasarea în Statele Unite, pentru a se pregăti cu prima echipă



- Pe 15 august 2010 a debutat la Real Madrid Castilla, într-un amical cu AD Alcorcon, marcînd singurul gol al partidei. Debutul oficial în liga a treia: contra formaţiei Coruxo FC, 3-2 (29 august 2010). Primul gol într-un meci oficial în liga a III-a, 1-1 cu RSD Alcala, pe 31 octombrie. 



- A debutat la prima echipă în victoria cu Real Zaragoza, scor 3-1, înlocuindu-l în minutul 88 pe Angel Di Maria. Zece zile mai tîrziu, a debutat şi în Cupa Regelui, evoluînd 13 minute, în victoria contra lui Levante, scor 8-0.



- În ianuarie 2011, după accidentarea lui Gonzalo Higuain, presa din Spania l-a indicat drept înlocuitorul perfect. Mourinho n-a fost însă de acord: "Nu e pregătit să fie în primul 11 al lui Real Madrid. Trebuie să mai crească şi să-şi încheie perioada de formare la Real Madrid Castilla".



- A marcat 14 goluri sezonul trecut la echipa a doua, dar Castilla a ratat promovarea în liga a doua.



- A participat la FIFA World Cup 2009, cu U17, în Nigeria, a jucat 4 meciuri şi a marcat două goluri. Spania U17 a terminat pe locul 3.



- A marcat, în total, 9 goluri în 13 apariţii cu Spania U17, Spania U18 şi Spania U19, plus două goluri în 4 meciuri la FIFA U17 World Cup 2009.



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.