Liga 1

Bani aruncaţi pe geam! » Pardo se poate transfera gratis

Pardo este în curtea Rapidului din 2008

Articol de Cătălin Popescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Pardo a primit hîrtie că se poate transfera gratis oriunde doreşte, însă pînă acum nu şi-a găsit angajament.

Urko Pardo (28 de ani) are toate şansele să devină cea mai mare ţeapă financiară din istoria clubului Rapid! Portarul cu dublă cetăţenie, spaniolă şi belgiană, i-a costat pe giuleşteni 1,2 milioane de euro în vara lui 2008, cînd a fost adus de Peseiro, de la Iraklis Salonic. Acum, alb-vişiniii se chinuiesc să scape de el, dar nu reuşesc. Conducerea i-a dat goalkeeperului o hîrtie prin care acesta e liber să semneze cu orice formaţie. Pardo a plecat în urmă cu o săptămînă pentru a susţine probe de joc, iar pînă acum nu a reuşit să-şi găsească vreun angajament.

Iniţial, au cerut 400.000 de euro
După ce în sezonul 2008-2009 a bifat 6 meciuri dezastruoase în Liga 1 pentru Rapid, Urko a fost împrumutat în ultimii doi ani la Olympiakos Pireu, iar rapidiştii sperau ca grecii să-l cumpere definitiv în această vară. Elenii au vrut să-l achiziţioneze, fiind de acord cu suma de 400.000 de euro, pe care Rapid o solicita, însă tranzacţia a picat deoarece Pardo a avut pretenţii financiare exagerate. A cerut un angajament pe 4 sezoane, un salariu anual de 900.000 de euro şi 400.000 E la semnătură!

240.000 de euro e salariul anual al lui Pardo la Rapid, formaţie cu care mai are un an de contract. Nici un rapidist din lotul lui Răzvan nu e plătit mai bine

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.