Handbal

De la Liga Campionilor la liga a doua! Amariei a ajuns la Terom Z Iaşi

Amariei, în tricoul naţionalei

Articol de Marian Ursescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Carmen Amariei a lăsat-o pe Viborg pentru Terom Z Iaşi. Handbalista care a trecut pe la Slagelse, FC Copenhaga, Oltchim, Besancon, Cluj vrea să promoveze cu echipa moldoveană.

La 32 de ani, Carmen Amariei a surprins pe toată lumea în această vară. A părăsit-o pe fosta campioană a Europei, Viborg HK, pentru divizionara secundă din România Terom Z Iaşi, o echipă nou -înfiinţată. A avut oferte de la mari formaţii din Europa, între care Krim Ljubljana şi Metz, dar a ales să joace în liga a doua.

- Carmen, decizia ta a lăsat fără cuvinte pe toată lumea. De ce Terom Z Iaşi?
- M-a atras proiectul pe care mi l-a prezentat domnul Florin Zamfir, la Iaşi. Mi-au ajuns zece ani petrecuţi în străinătate. Mi-am dorit să mă întorc în România. Nu am avut nici o strîngere de inimă să accept oferta unei echipe de liga a doua.

- Nu ai avut oferte de la o formaţie din prima ligă?
- Ba da, dar nu asta am urmărit. Îmi doresc promovarea handbalului românesc, a talentelor tinere pe care le avem. La Iaşi, împreună cu antrenoarea Victorina Bora, o putem face. Presiunea nu va fi foarte mare, pe cînd în prima ligă trebuia să te gîndeşti mai întîi la rezultate. De mult mi-am dorit să mă implic într-un astfel de proiect. Vreau ca la finalul carierei să am propria mea şcoală de handbal, să cresc handbalişti.

- Nu ţi-e teamă că vei pierde acum echipa naţională? La nivelul ligii secunde nivelul e mult mai scăzut.
- Eu cred că mă pot pregăti şi în liga a doua la fel de bine. Important e să fiu conştiincioasă, să arăt ce pot. Şi atunci sînt sigură că voi fi convocată.

- Nu ţi-e teamă că priectul de la Iaşi va fi un bluf? Au mai fost altfel de proiecte în România şi pînă la urmă echipele s-au desfiinţat rapid.
- Mi-am asumat riscul. Cînd porneşti pe un astfel de drum îţi trebuie curaj. Eu îl am. Am încredere în patronul echipei şi nu mi-e teamă că echipa va dispărea rapid. Ne dorim să promovăm în prima ligă în sezonul viitor şi apoi să atacăm podiumul.

- Din punct de vedere financiar, cîştigi la Iaşi la fel de bine ca în Danemarca?
- Nu are rost să vorbim despre acest subiect. Nu am venit pentru bani, dacă îmi doream să cîştig bani mai mulţi, alegeam o echipă de Liga Campionilor. Am visat doar să ajut şi eu tinere jucătoare să facă performanţă, să le împărtăşesc din experienţa mea. Într-o zi vreau să ajung antrenoare şi acum e un pas.

Z Iaşi a dispărut

Patronul de la Z Iaşi, Florin Zamfir, e o persoană controversată în Iaşi. El a mai finanţat o echipă de handbal feminin, acum cîţiva ani, pe care a numit-o Z Iaşi. După doar cîteva luni echipa s-a desfiinţat, lăsînd în urmă şi datorii. Tocmai de aceea, toată lumea la Iaşi priveşte cu scepticism noul proiect din capitala Moldovei.

Alte handbaliste de Ligă
Pe lîngă Carmen Amariei, la Terom Z Iaşi au mai fost transferate în această vară şi alte jucătoare care au evoluat în prima ligă sezonul trecut. Roxana Joldeş (Jolidon Cluj), Bianca Anghelescu (Universitatea Reşiţa), Georgeta Grigore (Tomis Constanţa), Marina Stancu (CSM Bucureşti) au ales şi ele să meargă la Iaşi. Antrenoare va fi Victorina Bora, fostul pivot al Oltchimului, care a pregătit-o sezonul trecut pe prim-divizionara CSM Craiova.

CV Carmen Amariei
Născută pe 3 septembrie 1978 la Cluj-Napoca
A evoluat la U Cluj, Oltchim, Besancon (Fra), Randers (Dan), Slagelse (Dan), Rulmentul Braşov, Viborg (Dan)
A fost campioană a României cu Oltchim, în Franţa cu Besancon şi în Danemarca cu Slagelse
A cîştigat de două ori Liga Campionilor cu Slagelse
A fost golgeterul CM 1999, înscriind 67 de goluri

147 de meciuri în "naţionala" României a adunat Amariei, înscriind 758 de goluri

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.