Liga 1

Adrian Porumboiu acuză: "Au sărit precum corbii pe Mititelu. Mafia impresarilor este cea mai mare ciumă a fotbalului"

Adrian Porumboiu

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 05 august 2011

Adrian Porumboiu a declarat la emisiunea Contraatac, pe Gsp TV, că atît Hizo cît şi jucătorii nu au scuză dacă nu trec în play-off-ul Europa League de Sparta Praga, adversarii moldovenilor fiind accesibili.

"Nu am putea spune că sîntem ghinionişti după această tragere la sorţi. Puteam să picăm cu Sevilla, Brugge. Şi noi şi ei avem un procent de 50% pentru calificare, şansele sînt egale. Avertismentul este public, jucătorii să vină primii şi să plece ultimii de la stadion. Doar aşa pot să facă performanţă, nu numai bani şi bani. Blestemul nostru este că nu putem face transferuri, aş prefera să plătesc un milion sau două de euro pentru a se ridica interdicţia de a cumpăra jucători. Noi nu sîntem vinovaţi"



Finanţatorul echipei FC Vaslui a ţinut să precizeze că ceea ce i se întîmplă lui Mititelu este defăimător fotbalului românesc şi că jucători precum Eric sau Spadacio ar trebui să le dea de gîndit cluburilor din Liga 1, care transferă numai jucători străini.

"România este ţara nimănui, Eric cînd a venit aici era vai de mama lui, într-un adidas şi într-un şlap. Nici nu ştia dacă dă cu stîngul sau cu dreptul în minge. Acum e mare vedetă, a plecat de capul lui de la Mediaş. La fel cu Spadacio, i-a dat Rapidul bani şi el s-a dus FIFA.

În afară de mafia pariurilor, care este flagelul fotbalului mondial, mai există mafia impresarilor, care este cea mai mare ciumă. Dacă îi vedeţi pe aceşti impresari, trebuie să ocoliţi vreo două oraşe, nu două străzi. Spadacio mi-a fost oferit gratis dar l-am sunat pe Copos, doar nu am ajuns să ne furăm între noi. Pe Mititelu au sărit precum corbii. Nu se poate aşa ceva"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.