Fotbal   •   Liga 1   •   ASTRA

Mititelu îl acuză pe Piţurcă: ”Face afaceri cu Niculae”

Bărboianu şi Găman au fost refuzaţi de Dinamo din cauza comisioanelor

Articol de Augustin Roman   —  sâmbătă, 06 august 2011

Adrian Mititelu crede că selecţionerul i-a direcţionat pe cei doi fotbalişti olteni spre Ploieşti, deoarece patronul Astrei a contractat o firmă a lui Piţi pentru a dezafecta fostul Combinat Chimic Craiova Selecţionerul şi-a recuperat astfel o parte din cele 7 milioane de euro datorate de patronul Craiovei, Adrian Mititelu, în baza contractului pe care GSP vi-l prezintă azi.

Valerică Găman (22 de ani) şi Ştefan Bărboianu (23 de ani) au fost legitimaţi de Astra Ploieşti în calitate de jucători liberi după ce U Craiova a fost dezafiliată, dar asta nu înseamnă că prahovenii i-au luat gratis pe cei doi internaţionali olteni.

Surse bine informate din lumea fotbalului românesc au dezvăluit pentru GSP că gruparea lui Ioan Niculae a plătit comisioane de nici mai mult, nici mai puţin decît de două milioane de euro pentru transferurile lui Găman şi Bărboianu: "1.800.000 de euro partea lui Piţurcă şi 200.000 de euro pentru impresarul Ioan Becali".

De fundaşul central Găman s-a arătat interesat şi Ladislau Boloni, care ar fi vrut să-l transfere la echipa lui, PAOK Slanonic, dar a renunţat cînd i s-a comunicat preţul.


Selecţionerul şi-a recuperat astfel o parte importantă din daunele în valoare de 7 milioane de euro solicitate la comisiile LPF după ce a fost demis de la U Craiova de Adrian Mititelu.

Contract pe e-mail

GSP a intrat ieri în posesia controversatului contract, încheiat pe 23 septembrie 2010, documentul fiind primit pe e-mailul redacţiei. "Contractul este veridic", a confirmat Mititelu, care a continuat: "Sigur v-a fost trimis de cineva din anturajul lui Piţurcă pentru a încerca să vă convinge că el are dreptate solicitînd acele daune. Nu are, fiindcă nu l-am demis pe Piţurcă, ci doar l-am suspendat în vederea cercetării activităţii sale. El a rupt unilateral contractul şi trebuie să plătească 5 milioane".

Clauzele lui Piţurcă din contractul cu Craiova

Salariu

: 304.554 lei (echivalentul în sumă netă a 50.000 de euro)

Indemnizaţie de instalare: 1.800.000 euro

Buget anual: 5.000.000 EUR

Cîştigarea campionatului: 200.000 euro

Cîştigarea Cupei: 50.000 euro

Calificarea în grupele Champions League: 2.000.000 eeuro

Daune-interese în caz de demitere: 5.000.000 euro

Daune-interese în cazul în care demisionează: 5.000.000 euro

5% din suma de transfer a jucătorilor

Abonament telefonic

"Vă spun eu care e combinaţia transferurilor lui Găman şi Bărboianu la Astra. Ioan Niculae a cumpărat fostul Combinat Chimic din Craiova şi îl dezafectează pentru fier vechi, iar firma care se ocupă de asta e controlată de Piţurcă" (Adrian Mititelu, patron U Craiova)

"Găman şi Bărboianu sînt în vizorul meu pentru a fi convocaţi la echipa naţională" (Victor Piţurcă, selecţioner România)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.