UPDATE 10:50 » Potrivit declaraţiilor oficiale ale Jandarmeriei, peste 100.000 de bucureşteni au fost prezenţi la "Noaptea Albă" a Arenei Naţionale.
"Românii au confirmat încă o dată că ştiu să se bucure şi să aprecieze un obiectiv realizat în totalitate din banii lor. Deci, se poate! Le mulţumesc pentru răbdare şi înţelegere şi pentru că am demonstrat că putem fi civilizaţi şi ştim să ne bucurăm de un asemenea stadion. Le urez încă o dată românilor să-l stăpânească sănătoşi!", a declarat Sorin Oprescu, citat într-un comunicat de duminică al Primăriei Capitalei (mediafax)
UPDATE » Porţile stadionului s-au închis în jurul orei 4:00
UPDATE 03:00 » Doar 500 de persoane se mai află în acest moment pe stadion, probabil că în cel mai scurt timp, porţile arenei se vor închide.
UPDATE 02:00 » Bucureştenii au început să plece spre casă, dar lumea încă mai vine la stadion, chiar dacă nu la fel ca la ora la care stadionul a fost deschis. La ora 2:00, în tribunele stadionului se află în jur de 1.500 - 2.000 de spectatori.
UPDATE 01:30 » Lumea continuă să vină la stadion, în jurul arenei roind mai multe grupuri de persoane. Foarte mulţi fac poze încă din exterior, dar blitzurile aparatelor de fotografiat fac legea în interio. Chiar dacă este trecut de ora 1:00, în acest moment în stadion sînt în jur de 4.000 de persoane. Există şi oameni care stau de la ora 21:00 în stadion.
UPDATE 00:30 » La această oră mai sînt aproximativ 5.000 de oameni pe Naţional Arena, dar lume continuă să vină, chiar dacă nu mai este acelaşi aflux ca în urmă cu cîteva ore. Oficialii se gîndesc să oprească accesul public în jurul orei 05:00. Un grup de 25 de persoane au afişat un steag mare al României şi au început să scandeze "România, România".
UPDATE 23:00 » Pe Naţional Arena au mai rămas circa 10.000 de oameni. Suporterii stelişti nu-i dau pace lui Gigi Becali nici pe noua arenă. Un fan al roş-albaştrilor prezent la peluză a afişat un banner pe care scria "Pleacă, ciobane!". Oficialii nu se aşteptau la un număr aşa mare de oameni, nepregătiţi fiind şi cei de la firmele care au asigurat băuturi răcoritoare şi mîncare, ei epuizînd stocul foarte repede. Cei de la Primărie au anunţat că vor lăsa accesul liber pe stadion atîta timp cît lumea va continua să vină.
UPDATE 21:25 » 20.000 de oameni sînt în acest moment pe Naţional Arena. Nocturna s-a aprins la capacitate maximă de la ora 21:00
UPDATE 21:00 » Pînă la 21:00, 40.000 de persoane vizitaseră Naţional Arena. La această oră, pe stadion sînt 20.000 de oameni. În momentul în care nocturna a fost aprinsă, cei prezenţi au început să aclame. Din difuzoare se aude melodia Notti Magiche, cîntată de Gianna Nannini, cîntec ce a fost imnul oficial al Campionatului Mondial din Italia '90.
UPDATE 20:30 » Cu o oră mai devreme decît era stabilit, nocturna de pe Naţional Arena a fost aprinsă! Lumea continuă să vină în masă, fiind aglomeraţie la căile de acces. Nu s-a stabilit încă pînă la ce oră se va permite accesul publicului, decizia urmînd să se ia în cursul nopţii, în funcţie de numărul de persoane care vor veni.
UPDATE 20:00 » Chiar dacă iniţial se anunţase că vizitatorii stadionului vor avea acces şi vestiare, pînă la urmă s-a decis ca acest lucru să nu se mai întîmple, din cauza numărului foarte mare de vizitatori care i-a luat prin surprindere pe organizatori. La ora 21:30 se vor aprinde pentru prima dată şi instalaţia de noctură, sub privirile celor care se vor afla la aceea oră pe stadion.
UPDATE 19:45 » Mii de bucureşteni continuă să vină să viziteze stadionul. Chiar dacă pînă la ora 19:00 mai bine de 30.000 de oameni intraseră deja pe stadion, mii de persoane se îndreaptă spre arenă.
UPDATE 19:30 » Cei care au vizitat pînă în acest moment noul stadion nu s-au lăsat pînă n-au plecat acasă şi cu un cadou. Organizatorii pregătiseră pentru decor mai bine de 2.000 de baloane în culorile steagului naţional, dar acestea au dispărut odată cu venirea oamenilor la stadion.
UPDATE 19:00 » În două ore, 25.000 de oameni au vizitat National Arena. Porţile stadionului sînt deschise publicului toată noaptea
UPDATE 18:40 » Stadionul National Arena este luat cu asalt de oameni de toate vîrstele. Pînă acum, 20.000 de mii de persoane au vizitat arena bucureşteană. Printre aceştia s-au aflat şi mulţi străni
National Arena s-a deschis astăzi pentru vizitatori, aproximativ 10.000 de oameni aşteptau deja la porţi să intre pe stadion.
Organizatorii au anunţat că sînt aşteptaţi peste 50.000 de suporteri care să viziteze stadionul Naţional Arena. În condiţiile în care vremea în Bucureşti este foarte bună, iar acţiunea se desfăşoară pînă mîine dimineaţă, e de aşteptat ca numărul celor care sînt curioşi să vadă cum arată cel mai modern stadion din ţară să fie foarte ridicat! La ora 21:30 cei care se ocupă în acest moment de administrarea stadionului, vor aprinde şi instalaţia de nocturnă.
Cei prezenţi în noaptea de 6 August la acest eveniment special vor avea ocazia de a face un tur al Arenei Naţionale, de a testa scaunele spectatorilor şi de a vizita tribunele şi peluzele. De asemenea, invitaţii vor avea oportunitatea să vadă, în premieră, instalaţia de nocturnă, formata din 264 de reflectoare, care va scălda în lumină stadionul pe timpul nopţii.
Punctele de acces în stadion sunt:
- intrarea Pierre de Coubertin
- intrarea din b-dul Basarabiei
- intrarea din str. Maior Coravu
Liniile de troleibuz 86 şi 90 – pentru intrarea Pierre de Coubertin
Linia de autobuz 104 – pentru intrarea Pierre de Coubertin
Liniile de tramvai 40 si 56 – pentru intrarea de pe b-dul Basarabiei
Metrou:
În direcţia Dristor 2, până la Piaţa Muncii, după care luaţi autobuzul 104 sau mergeţi pe jos, spre str. Pierre de Coubertin.
{{text}}