Din liga secundă, Timişoara punctează spectaculos din nou pe piaţa transferurilor. După Pantilimon la Manchester City, bănăţenii îl cedează pe Dorin Goga (27 de ani) la Benfica Lisabona!
Marian Iancu a găsit soluţia ideală pentru a stinge litigiul cu portughezii din cauza cărora echipa a ajuns în liga a doua şi-l va ceda pe Goga la "vulturi" în contul datoriei de 1,3 milioane de euro pentru Sepsi. "Avem o ofertă pentru Goga din străinătate, prefer să meargă acolo decît în Liga 1" a fost declaraţia managerului sportiv Daniel Stanciu, care le-a închis uşa în nas lui Dinamo şi Steaua. În plus, Timişoara mai scapă de o povară financiară la salarii, Goga avînd 370.000 de euro pe sezon! La Benfica, "Poetul" va avea asigurat un cîştig anual de 500.000 de euro.
Două variante de rezervă
"Poetul" a aşteptat cu nerăbdare să părăsească Timişoara în ultimele zile, dar discuţii concrete au existat cu trei echipe. "A fost dorit insistent de Dinamo în ultima perioadă, dar a avut o ofertă şi din Ucraina. Posibilitatea de a semna cu Benfica i-a surîs însă cel mai mult. Marţi sau miercuri, înţelegerea va fi parafată", a dezvăluit un apropiat al jucătorului.
23 de goluri a marcat Goga pentru Poli în 3 ani petrecuţi la Timişoara
25 de jucători a transferat Benfica în această vară
7,5 milioane de euro este cea mai scumpă achiziţie a "vulturilor" din vară, Axel Witsel de la Standard Liege
Ce a vîndut Benfica în vară
Jucător Sumă Echipă
Fabio Coentrao 30 Real Madrid
Roberto Jimenez 8,6 Zaragoza
Sidnei 2 Beşiktaş
Airton 0,45 Flamengo
Sumele sînt exprimate în milioane de euro
Cu cine se bate Goga la Benfica
Enzo Perez - argentinian, 25 de ani, transferat în vară de la Estudiantes pentru 5,5 milioane de euro
Uretta - uruguayan, 21 de ani, împrumutat de la formaţia Penariol Montevideo
Carlos Martins - portughez, 29 de ani, din 2008 la Benfica
Fotbal • Liga 2 • POLI TIMIŞOARA ÎN B
EXCLUSIV O nouă lovitură pregătită de Poli » Goga la Benfica
Dorin Goga va merge la Benfica
Articol de Marius Tuhuţ — luni, 08 august 2011
Atacantul va fi cedat Benficăi Lisabona în contul datoriei lui Poli de 1,3 milioane de euro
{{text}}