După tragerea la sorţi de vineri, în care toate cele 5 echipe româneşti din Europa League au avut şansă, România ar putea fi din nou revelaţia cupelor europene, aşa cum s-a întîmplat în perioada 2005-2007. Însă acest lucru e puţin probabil, avînd în vedere că am început acest sezon de pe locul 22! Iar pentru a ajunge pe o poziţie care să ne asigure iar o echipă calificată direct în grupele Ligii Campionilor avem de depăşit 10 ţări. Cum aşa ceva este aproape imposibil, putem spera doar că anul acesta vom urca mai multe locuri, iar sezonul viitor să atacăm primele 12 poziţii.
30 de victorii trebuie să obţină echipele româneşti pentru a depăşi Danemarca, ţara de pe locul 12, fără ca danezii să mai obţină vreun punct
Dezavantajul nostru este că toate punctele strînse se vor împărţi la 6, adică la numărul formaţiilor cu care am început această ediţie. Adică pentru a strînge un punct de coeficient, avem nevoie de 3 victorii. O ţară care a avut 4 formaţii la start adună un punct doar din două succese. De aceea este foarte important să ajungem cu cît mai multe echipe în grupele Europa League, unde să strîngem cît mai multe puncte.
Clasamentul coeficienţilor UEFA
1. Anglia 71,535 8/8
.................
15. Austria 21,825 4/4
16. Scoţia 19,141 3/4
17. Cipru 18,874 3/4
18. Israel 18,500 3/4
19. Croaţia 17,624 1/4
20. Cehia 17,350 2/4
21. Belarus 16,333 1/4
22. ROMÂNIA 15,824 6/6
23. Suedia 15,500 2/5
24. Polonia 15,416 3/4
* pe ultima coloană este trecut numărul echipelor rămase în competiţie din totalul celor care au luat startul
Ce înseamnă locul 22
În urma rezultatelor catastrofale din ultimele sezoane, România a ajuns pe locul 22 în clasamentul UEFA. De această poziţie depinde numărul formaţiilor pe care le vom avea în cupele europene în 2013. Dacă rămînem pe 22, vom mai avea o echipă în Liga Campionilor, care va avea 3 tururi de trecut pentru a ajunge în grupe, şi 3 în Europa League. Nu am mai fost atît de jos din vara lui 2005, cînd ne clasam pe 25.
La anul avem 5 echipe
Toată această discuţie este valabilă pentru sezonul 2013-2014. Pentru vara anului viitor lucrurile sînt stabilite. Vom participa cu 5 echipe în cupele europene, două în Liga Campionilor şi trei în Europa League.
Locul 1 - turul 3 preliminar Champions League
Locul 2 - turul 3 preliminar Champions League
Cîştigătoarea Cupei - play-off Europa League
Locul 3 - turul 3 preliminar Europa League
Locul 4 - turul 2 preliminar Europa League
33 este locul ocupat de România în urma punctelor acumulate în acest sezon. Cum Steaua şi Rapid nu au intrat încă în competiţie, doar Oţelul (4 puncte, bonus pentru Liga Campionilor), Gaz Metan (2), Dinamo (1,5) şi FC Vaslui (0,5) au strîns puncte pînă acum
10 ţări mai au în competiţie toate echipele care s-au calificat în cupele europene: Anglia, Spania, Franţa, Portugalia, Rusia, Ucraina, Grecia, Elveţia, Austria şi România
International • Europa League • COEFICIENŢI
România trebuie să depăşească 10 ţări ca să mai aibă o echipă direct în grupe » Mult pînă departe!
Un nou sfert de finală
românesc, așa cum a
fost Rapid-Steaua din
2006, ne-ar sălta din
nou în topul UEFA
Foto: Ștefan Bîrlodeanu
Articol de Ionuţ Iordache — luni, 08 august 2011
Ajunsă pe locul 22 în clasamentul UEFA, România speră să recupereze în această toamnă punctele irosite în ultimele 4 sezoane
{{text}}