Campionate

Real Madrid a cîştigat toate ”amicalele” verii » Pregătirea perfectă

Foto: Reuters Ronaldo (la minge) a dat 7 goluri în "amicale"

Articol de Constantin Popescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Ultima dată cînd madrilenii au avut traseu imaculat în intersezon a fost în 1955, înaintea cuceririi primei Cupe a Campionilor


Real nu a putut-o stăpîni sezonul trecut pe FC Barcelona, care a luat şi titlul, şi Liga. Există însă semne că situaţia se va schimba. Cel puţin aşa indică parcursul din această vară. Într-o pregătire perfectă, madrilenii au cîştigat toate cele 7 teste din intersezon, indiferent că au evoluat în Europa, SUA ori China. În acest răstimp, au marcat 27 de goluri, primind numai 5.

56 de ani a trebuit să aştepte Realul pentru a repeta un asemenea traseu fără eroare. Precedentul caz se petrecuse în vara lui 1955, cînd echipa lui Di Stefano, Gento şi Rial n-a iertat pe absolut nimeni în 11 meciuri de verificare. La finalul stagiunii ce avea să vină, "albii" au obţinut prima Cupă a Campionilor, 4-3 în ultimul act cu Reims. Acum, ei visează ca în 2012 s-o aducă în "Bernabeu" pe a 10-a.


"Sîntem sub Real"
FC BARCELONA. Spre deosebire de marii rivali, Barca s-a tot împiedicat. În 6 "amicale", ultimul fiind un 2-0 cu FC America (Mexic), campioana a împărţit egal victoriile cu remizele şi eşecurile. Conştient de probleme, Guardiola a admis: "Acum sîntem puţin sub Real. Madrilenii sînt mai bine rodaţi, ceea ce-i avantajează înaintea turului Supercupei de duminică". În toate stagiile, Pep nu a contat pe Messi, Mascherano şi noul sosit Alexis Sanchez. Participanţi la Copa America, ei vin azi la lot.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.