Liga 1

Steaua vrea cele mai mari gambe din România!

Gambele lui Laszlo Sepsi

Articol de Ionuţ Petrişor  —  marți, 09 august 2011

Steliştii îl doresc pe Laszlo Sepsi, fotbalist despre care colegii şi adversarii săi spun: ”Ne-a speriat cu ce picioare are!”.

Roş-albaştrii au făcut deja 11 transferuri în această vară, dar nu vor să se oprească aici. În aşteptarea lui Junior Moraes şi a lui Bogdan Stancu, Gigi Becali are o nouă ţintă: pe Laszlo Sepsi de la Poli Timişoara. Fundaşul stînga de 25 de ani este văzut de patronul Stelei ca un fotbalist care s-ar plia perfect stilului echipei.

Săndoi: "Musculatură fantastică!"
Unul dintre tehnicienii care l-au pregătit pe Sepsi în carieră, selecţionerul de la tineret, Emil Săndoi, nu a uitat nici acum prima întîlnire cu apărătorul. "Are nişte picioare fantastice şi o musculatură foarte bine dezvoltată. Cred că este primul la acest capitol în România. Picioarele lui sînt foarte groase şi foarte bine definite!", spune Săndoi. "Îl moştenesc pe tatăl meu, el are picioare puternice. Recunosc însă că le-am şi lucrat, îmi place să muncesc la sală!", a mărturisit şi fotbalistul.

Trei campionate mari bifate
Pînă la 25 de ani, Sepsi a evoluat deja în trei competiţii importante din afara României. Prima dată, el a ajuns la Rennes, la 19 ani, la insistenţele lui Ladislau Boloni. El nu a stat decît un sezon în Franţa, iar apoi a revenit la Bistriţa, de unde, în 2008, a fost transferat la Benfica pentru 1,8 milioane de euro. Nici în Portugalia nu a evoluat foarte mult, fiind împrumutat pentru un sezon la Racing Santander, în Primera Division. În Spania l-a avut adversar chiar şi pe cel mai bun fotbalist al lumii, argentinianul Lionel Messi.

L-au dorit Mainz şi Dinamo
Sepsi este unul dintre mai curtaţi fotbalişti rămaşi la Poli. Dinamo a fost prima care a intrat în discuţii cu fundaşul stînga, dar s-a retras repede după ce a aflat ce pretenţii financiare are acesta. De curînd, echipa eliminată de Mediaş în Europa League, Mainz, locul 5 sezonul trecut în Bundesliga, s-a arătat interesată de Sepsi, dar totul a rămas la stagiul de tatonări între cluburi.

Vrea salariu mare
Un impediment în realizarea transferului este salariul pe care Sepsi îl are acum la Timişoara. El cîştigă pe Bega în jur de 25.000 de euro pe lună, fiind unul dintre cel mai bine plătiţi fotbalişti. El ar fi de acord cu o trecere în Ghencea numai în cazul în care pretenţiile sale financiare ar fi acceptate de club. Gigi Becali este nemulţumit şi de preţul cerut de timişoreni, care vor un milion de euro în schimbul fundaşului.

"Gambele sale sînt, probabil, cele mai mari şi cel mai bine lucrate din România. Asta îl ajută enorm în joc!" (Pompiliu Popescu, medic echipa naţională)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.