Gigi Becali e aproape să realizeze un nou transfer de marcă, aducerea lui Laszlo Sepsi în tricoul roş-albastru. Patronul Stelei a explicat la Fanatik Show, pe DigiSport, de ce e dispus să cheltuiască atîţia bani pentru echipă.
Finanţatorul roş-albaştrilor spune că a adus atît de mulţi jucători în această vară pentru că vrea să facă o echipă pentru performanţă şi anunţă că visează chiar la o finală Europa Laegue pe Naţional Arena la finalul sezonului.
"Am rezolvat cu clubul Poli Timişoara pentru transferul lui Sepsi, dar trebuie să mai rezolvăm şi cu jucătorul. Nu am reuşit încă să discutăm cu impresarul său, pentru că nu am dat încă de el. Sepsi este cel mai bun fundaş stînga român. Am zis, dacă e cel mai bun, să fie la noi.
Vreau să arunc totul în joc pentru o finală de Cupa UEFA, pentru campionat. Nu mă mai mulţumesc cu jumătăţi de măsură. După ce am jucat de trei ori consecutiv în Champions League, nu mă mai mulţumesc eu cu puţin. Vreau totul în acest sezon!", a spus Becali.
Steaua porneşte în drumul spre finala Europa League pe 18 august, în meciul tur din play-off, în meciul cu ŢSKA Sofia. Prima manşă se va disputa la Cluj, în timp ce returul se va disputa pe 25 august, în Bulgaria.
Face în Ghencea stadion de 45.000 de locuri
Impresionat de "Naţional Arena", Gigi Becali e decis să facă o nouă arenă de cinci stele în Ghencea, vrea numai ca Ministerul Apărării să-i concesioneze actuala bază sportivă pe 49 de ani.
"Vreau să mai ridic tribunele, să mai adaug 15.ooo de locuri, încă un etaj acoperit cu o copertină rabatabilă, ca pe Naţional Arena. 10-15 milioane de euro m-ar costa. Vreau o cencesiune pe 49 de ani. Cine cîştigă dacă baza asta e în paragină? Dacă MApN-ul ar accepta, în două săptămîni aş readuce totul cum era înainte", a spus Gigi Becali la Fanatik Show. pe DigiSport.
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}