Sporturi   •   Altele   •   ŞOCANT

Daniel Brata a fost reţinut pentru tentativă de omor » După gratii

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 10 august 2011

Daniel Brata, medaliat cu bronz la CE din 2009, a fost reţinut ieri de procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Bihor pentru tentativă de omor calificat

Un tînăr de 25 de ani, Adrian Popa, consilier juridic la o firmă din municipiu, afirmă că a fost atacat în noaptea de 12 spre 13 iulie de Daniel Brata, component al lotului olimpic, şi de Valentin Radu la ieşirea dintr-un club din Oradea. În urma loviturilor primite, el a suferit multiple fracturi craniene, avînd nevoie de două intervenţii neurochirurgicale, una la Oradea şi o alta la Timişoara, însă a rămas cu o paralizie pe partea dreaptă a corpului şi cu dificultate în vorbire.



Emil Morar, antrenorul lotului naţional de judo, spune că ştia de cele petrecute, dar că acuzaţia de tentativă de omor e prea gravă. "Din cîte ştiu eu, a fost un mic incident, un scandal din ăsta, dar să se ajungă la tentativă de omor...A lovit, a avut loc o altercaţie şi ăla s-ar fi lovit cu capul. El e un sportiv foarte mare, e foarte masiv, are 100 de kilograme, eu ştiu cum l-o fi lovit pe respectivul şi cum o fi căzut? I se poate întîmpla oricui aşa ceva. Dar de aici şi pînă la tentativă de omor e cale lungă. Nici vorbă de aşa ceva! A fost un eveniment nefericit, asta da. Probabil că încadrarea nu este corespunzătoare", a spus Morar pentru Mediafax.





Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.