Box

Bute, maestru de ceremonii la Montreal » Prima apariţie în faţa canadienilor, după victoria în faţa lui Mendy

Lucian Bute i-a înmînat lui Jimmy Connors o centură de box Foto: Reuters

Articol de Mihaela Simion  —  miercuri, 10 august 2011

Lucian Bute i-a oferit ieri, la Montreal, o centură de box lui Jimmy Connors în cadrul unei ceremonii în care americanul a fost inclus în Hall of Fame al turneului Rogers Cup.


La doar cîteva ore după ce a ajuns în Canada, campionul mondial IBF la categoria supermijlocie a fost invitat la Rogers Cup, prestigiosul turneu de tenis care se desfăşoară în această săptămînă la Montreal. Românul a participat la festivitatea de premiere în cadrul căreia Jimmy Connors a fost inclus în "Pantheonul Gloriei".

Sub privirile a peste 10.000 de spectatori, fostul lider mondial ATP a dezvelit statuia pe care era inscripţionat mesajul "Salutăm jucătorii şi jucătoarele care au obţinut rezultate remarcabile la Rogers Cup", iar sub aceasta era prezentată o scurtă biografie a jucătorului american. Chiar dacă a fost emoţionat de primirea avută, Jimmy Connors a făcut şi spectacol, imitîndu-i pe John McEnroe, Ivan Lendl şi Boris Becker, iar apoi s-a adresat celor prezenţi pe terenul central Uniprix. "Bună ziua, dragi prieteni", le-a spus Connors, în franceză. "Este o onoare pentru mine să fiu aici. De fiecare dată cînd am jucat la Montreal a fost extraordinar. Aţi reuşit să faceţi din acest turneu un adevărat eveniment", a continuat americanul.

Trofeu inedit
În cadrul ceremoniei, Jimmy Connors a urmărit alături de pugilistul român imagini din cariera sa, de-a lungul căreia a cîştigat 109 turnee, din care opt de Grand Slam. La final, Lucian Bute i-a oferit fostului lider mondial o centură de box şi l-a felicitat pentru rezultatele extraordinare pe care le-a obţinut, în timp ce spectatorii i-au ovaţionat pe cei doi sportivi. Răspunsul din partea lui Connors nu a întîrziat să apară, iar acesta a ridicat pumnul strîns în semn de recunoaştere a valorii campionului român. Festivitatea nu s-a încheiat înainte ca publicul să salute victoria obţinută de Bute în faţa lui Jean-Paul Mendy, mai ales că românul s-a aflat pentru prima dată în faţa locuitorilor din Montreal după succesul din 9 iulie.

268 de săptămîni a fost Jimmy Connors lider mondial ATP

"Chiar dacă nu am cîştigat acest turneu, am amintiri frumoase de aici. Mă bucur că mă aflu aici alături de un mare campion"
Jimmy Connors

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.